Iuliu Haţieganu, căruia nici nu este necesar să-i pronunţi prenumele, profesorul Haţieganu, aşadar, a rămas, după mai mult de şase decenii de la trecerea sa în eternitate, un personaj legendar în lumea medicală a Clujului, ba chiar şi în aceea a ştiinţei medicale naţionale. S-au succedat generaţii de medici – elevi şi elevi ai elevilor săi răspândiţi pe întreg teritoriul ţării –, alţii vor urma, şi rar se va întâmpla să nu-şi amintească vreunul, la greu, măcar una dintre maximele sale, risipite cu dărnicie. A fost acel Hipocrate al românilor care nu numai că a profesat medicina patru decenii, restituind sănătatea conaţionalilor, ca internist – clinican de o particulară penetranţă a fenomenelor morbide, călăuzit de neabătute principii deontologice –, dar a creat Şcoală – a fost primul profesor de Clinică Medicală şi primul decan al Facultăţii de Medicină cu predare în limba română din Cluj –, a fondat publicaţii de specialitate şi a scris, rămase încă de utilitate „Tratat elementar de semiologie şi patologie medicală“, împreună cu Ioan Goia, ori „Clinică şi patologie medicală – probleme şi lecţiuni“ (în colab.), a făcut cercetare ştiinţifică, şi-a ajutat urmaşii merituoşi să urce treptele ierarhiei universitare. A empatizat cu pacienţii, dovedind înţelegere, compasiune, bunătate, a fost iubit de oameni din toate păturile sociale pentru umanitatea sa. Participant la Marea Unire de la Alba Iulia şi membru în Consiliul Dirigent, Iuliu Haţieganu este cel care a emis cugetarea perenă „Conştiinţa naţională înseamnă mai întâi recunoştinţă şi respect înaintaşilor, apoi răspunderea şi grija urmaşilor“. Şi totuşi, s-a găsit cineva – o unealtă în mâna acaparatorilor puterii după instalarea Guvernului Groza – nimeni altul decât cel pe care-l destinase succesor, care să-l lovească mişeleşte, înlăturându-l de la conducerea Clinicii Medicale I. Ignobila faptă a avut ca vârf de