ASU Politehnica Timişoara a pierdut în runda a şaptea primele puncte în „D-Timiş” după o remiză înregistrată pe teren propriu cu formaţia Pobeda Dudeştii Vechi, scor 1-1. Oaspeţii au deschis scorul dar au fost egalaţi pe finalul jocului. În ultimele minute partida a fost foarte tensionată din cauza tragerilor de timp ale „bulgarilor”, recunoscute la final cu sinceritate de antrenorul lor.
CLICK AICI pentru GALERIE FOTO
Fără Paul Codrea pe bancă, aflat în concediu, jucătorii alb-violeţi nu au găsit inspiraţie în faţa porţii. Oaspeţii au dat lovitura după pauză, prin Novak, scăpat singur cu portarul în minutul 53. Aflaţi în avantaj, cei porecliţi „bulgarii” au preferat să apere prin orice mijloc rezultatul. Timişorenii s-au avântat în atac însă au reuşit să marcheze doar cu zece minute înainte de final, când Marchiş a transformat penalty-ul obţinut de Vişan.
În prelungiri celor două echipe au fost la un pas de o încăierare generală după ce un jucător oaspete a rămas întins pe gazon. Jocul s-a încheiat cu scorul de 1-1 şi ASU Politehnica a ratat astfel şansa de a urca din nou pe tronul Ligii a IV-a. Acesta e ocupat deocamdată de o altă nou promovată: Progresul Gătaia, singura echipă cu maximum de puncte.
ASU Politehnica: Burtic – Birău, Obrejan, Gălan, Maranescu – Ad. Ilie, Popoviciu, A. Stoica (77’ Al. Ionuţ), Vucea (65’ Vişan) – Făgeţan (81’ S. Oberşterescu), Ardelean (46’ Marchiş).
După joc tehnicianul oaspeţilor, Petre Mirciov, a recunoscut sincer că jucătorii săi au simulat mai multe accidentări pentru a păstra rezultatul. „Ne-am tăvălit şi noi, ăsta-i fotbalul, la un rezultat ca acesta, dacă era 3-0 pentru Poli nu ne tăvăleam, vă spun sigur. Ştiu tactică, am făcut şi eu şmecherii de acest fel, am fost şi eu fotbalist şi ştiu cum e când faci 1-1 în deplasare sau când sunt ultimele secunde. Astăz