Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primăria Zalău a cheltuit 120.000 de lei cu trei trupe aduse la Festivalul Roman

Publicat in Adevarul, vineri 13 septembrie 2013 ·

400.000 de lei. La atât s-au ridicat cheltuielile Primăriei Zalău cu organizarea ediţiei din acest an a Festivalului Roman. 120.000 de lei s-au dus doar pe onorariile şi cazarea a trei dintre trupele invitate la eveniment.

Într-o conferinţă de presă organizată vineri, 13 septembrie, primarul Zalăului, Radu Căpîlnaşiu, a declarat că ediţia din acest an, cea de-a doua şi ultima promovată printr-un proiect cu finanţare europeană, a fost „un succes”, chiar dacă participarea nu a fost una foarte mare. A fost un „succes” care a costat aproximativ 400.000 de lei, din care, potrivit Marianei Cuibuş, directorul Direcţiei Economice din cadrul primăriei, 278.266 de lei a fost suma utilizată anul acesta din finanţarea europeană, iar 120.000 a fost suma alocată de la bugetul local. Întrebaţi care a fost onorariul trupei de simfonic metal Haggard, cu siguranţă cel mai costisitor invitat la ediţia din acest an, reprezentanţii Primăriei Zalău au invocat o clauză de confidenţialitate în contractul cu germanii. Suma a fost, cu certitudine, una importantă, dat fiind faptul că suma alocată de la bugetul local a mers, se pare, pe onorariile şi cheltuielile conexe pentru Haggard, Ad Hoc şi Savaria Legio XV Apollinaris din Ungaria.

Primăria ar putea comasa din nou Festivalul Roman cu Zilele Cetăţii

După două ediţii în care Festivalul Roman Zalău Porolissum a fost organizat distinct de Zilele Cetăţii, Primăria Zalău ar putea comasa din nou cele două evenimente. Anunţul a fost de către primarul Radu Căpîlnaşiu, în aceeaşi conferinţă de presă. „Ne gândim să comasăm Festivalul Roman cu Zilele Zalăului, chiar dacă festivalul ar fi ca o secţiune separată în cadrul Zilelor Zalăului”, a declarat primarul, precizând că asta s-ar putea întâmpla chiar de anul viitor, când se va desfăşura cea de-a 10-a ediţie a festivalului.

Întrebat dacă nu are în vedere o

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 3 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 8 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 3 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 3 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 3 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 12 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 3 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Vremea

București
acum

25°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

18°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°