La o citire în diagonală a unui articol apărut recent mi s-a părut că tu personal eşti implicat într-un accident mortal de circulaţie. Ca apoi să observ că de fapt nu tu, ci MAŞINA ta, ca „personalitate juridică"?, este - acceptă termenul dedicat fiinţelor vii - „implicată" în accident.
Mi se pare lipsit de fair-play gazetăresc să spui aşa. Să implici un obiect aparţinând cuiva solidar cu proprietarul.
Dacă era un câine, acceptam titrarea „Câinele lui Marica a..." Dar, să incriminezi proprietarul maşinii e culmea idioţeniei. Nici dacă se scria „Un prieten al lui Marica a..." nu e creştineşte corect. Ce vină ai tu? Cunoaştem scopul: atractivitatea titlului şi a întâmplării.
Numele tău are greutate. Rezonanţă. Dar e prea de tot. Şi eu am avut odată un strănepot implicat într-un accident, nici măcar mortal, ci mai degrabă caraghios.
Şi tot m-am speriat. Noroc că nu am notorietatea ta. Dacă apărea la gazetă că „Strănepotul lui G.S. a făcut...", ce treabă aveam eu? Nu e incorect.
Nu e neadevărat. Dar e odios! Imoral! Decalchiere a adevărului. „Omorât cu maşina lui Marica"... Dacă ai spune: „Gardul lui Marica a omorât un ins care făcea pipi pe el, pe gard..." Şi ce vină are Marica? Gafa asta subnutrită evocă implicit toate conotaţiile unui banc genial ce dăinuie de 70-80 de ani. Cel cu povestea de la Radio Erevan: „Ciprian Marica a furat sau i s-a furat o maşină?", „Nu ştim exact, dar, sigur, Marica a fost implicat într-un scandal cu furt de maşini..."
Numai că aici nu e glumă. E tragedie. E moartea unui băiat tânăr. Frumos. Cuminte. Sportiv. Lucru extrem de regretabil şi dureros. Dar, o tot repet, detest jurnalismul care vrea să scoată subiect din piatră seacă. Sau să facă din rahatul secretat de creierul unui pârât, bragă...
Ciprian, scriu aceste rânduri din două motive. Mai întâi, să se tragă învăţăminte din modul jegos de a-
