Pentru creşterea gradului de siguranţă în instituţiile de învăţământ, odată cu începerea anului şcolar 2013-2014, Jandarmeria Română va intensifica măsurile de ordine publică asigurate la nivel naţional, în zona adiacentă a peste 1.600 de unităţi şcolare, precum şi pe traseele de deplasare a elevilor.
Jandarmii vor acţiona în patrule mixte cu Poliţia, dar şi în mod independent, pentru creşterea gradului de siguranţă a elevilor şi a personalului didactic, precum şi pentru a asigura o intervenţie promptă în situaţia în care vor fi solicitaţi.
De asemenea, pentru reducerea fenomenului violenţei juvenile, Jandarmeria va pune un accent deosebit pe măsurile de prevenţie, iar în acest sens, în perioada imediat următoare, jandarmii vor desfăşura numeroase acţiuni preventiv-educative şi anti-victimizare, în instituţiile de învăţământ preuniversitar.
Prin intermediul acestor acţiuni, Jandarmeria se va implica în mod activ în procesul de formare şi educare a tinerilor, iar specialişti din cadrul Jandarmeriei vor discuta cu elevii despre discriminare, modalităţile de prevenire şi consecinţele violenţei, precum şi ale criminalităţii juvenile.
Aceste acţiuni au fost prevăzute şi în cadrul campaniei de informare, prevenire şi dialog social: "Jandarmeria pe înţelesul tuturor", care se derulează la nivelul instituţiei, în perioada septembrie 2013-septembrie 2014. Prima etapă a acestei campanii se intitulează: Stop violenţei şi discriminării în şcoli! Indiferenţa doare".