Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pentagonul a renunţat la un acord secret prin care asigura Google combustibil ieftin pentru avioane

Publicat in Gandul, vineri 13 septembrie 2013 ·

Pentagonul a decis să nu reînnoiască un acord secret cu Google care permitea companiei să cumpere de la armată combustibil ieftin pentru avioane, după ce a apărut suspiciunea că şefii Google s-au folosit de înţelegere în scop personal şi nu doar pentru a efectua cercetări pentru NASA.

Acordul s-a aflat în vigoare începând din 2007 şi până la sfârşitul lunii august, când NASA a ales să nu-l mai prelungească, a declarat un purtător de cuvânt al Pentagonului pentru cotidianul american Wall Street Journal.

Motivul ar putea fi folosirea combustibilului la preţ redus în alte scopuri decât cele prevăzute în înţelegerea dintre Google şi NASA. Înţelegerea prevedea folosirea discountului doar pentru zboruri aprobate de autorităţi.

"Înregistrările de la Administraţia Aeronautică Federală sugerează că cele mai multe zboruri efectuate de flota de avioane a şefilor Google au fost în alte scopuri decât cele convenite cu NASA", scrie WSJ.

Decizia de a nu prelungi privilegiul acordat Google vine după discuţii în acest an între Pentagon şi NASA referitor la posibilitatea ca fondatorii Google, Larry Page şi Sergey Brin, să fi încălcat termenii acordului, folosind combustibilul pentru zboruri neaprobate, arată o scrisoare transmisă de Pentagon senatorului Charles Grassley şi publicată de acesta.

Grassley a anunţat că va cere un audit privind derularea acordului, însă un oficial al NASA a afirmat că se fac deja verificări.

Google a obţinut combustibil ieftin penrtru a efectua zboruri de cercetare ştiinţifică şi de transport pentru NASA, între care folosirea unui avion de antrenament pentru măsurători legate de gazele cu efect de seră şi stratul de ozon.

NASA are un centru de cercetare la Aeroportul Federal Moffett, fostă bază a Marinei, situat la câţiva kilometri de sediul Google din Mountain View, California. Deşi Moffett este închis de ob

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaj Ro-Alert din cauza codului roșu de caniculă. „Evitați deplasările”

HotNews acum 52 minute
Autoritățile au emis un mesaj Ro-Alert în București și Ilfov pe fondul căldurii extreme prognozate pentru luni de către meterologi. Bucureștiul și alte 15 județe se află astăzi sub cod roșu de caniculă. Sunt anunțate temperaturi de 41 de grade. „Ave

Călin Georgescu află astăzi dacă rămâne sub control judiciar, după trimiterea în judecată pentru propagandă legionară

Ziua Constanta acum o ora
Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fostului candidat la prezidențiale. Călin Georgescu a

Opt persoane, dintre care 4 copii, au fost spitalizate în urma unui accident produs între Focşani şi Adjud

Adevarul acum 59 minute
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineață pe DN2, între Focșani și Adjud, în zona localității Garoafa, Vrancea. Opt persoane, inclusiv patru copii, au fost rănite și transportate la spital.

Guvernul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. TVA mai mare, accize crescute și contribuții pentru pensii peste 3.000 lei

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului, potrivit Agerpres.

Retailul prinde avânt. INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul, în creştere în primele cinci luni ale anului

Ziarul Financiar acum 52 minute
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete, a crescut în primele cinci luni din an, comparativ cu perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 2,6%, cât şi ca serie ajustată cu 3,

Cioban atacat de urs într-o comună din Argeș. A fost transportat la spital

Mediafax acum 2 ore
„În urma unui apel efectuat la numărul unic de urgență 112, care sesiza faptul că o persoană, posibil cioban, a fost atacată de un urs în comuna Berevoești, în golul alpin – muntele Jupâneasa, pompieri, jandarmi, polițiști și salvamontiști s-au depl

„A luat-o razna complet, este un dezastru”. Trump atacă planurile lui Musk de a înființa un nou partid și critică numirea la NASA

HotNews acum 2 ore
Președintele Donald Trump a calificat duminică drept „ridicole” planurile lui Elon Musk de a forma un nou partid politic, lansând noi atacuri la adresa miliardarului din domeniul tehnologiei și afirmând că aliatul lui Musk, pe care îl dorea numit la

Plenul comun al Parlamentului se reuneşte pentru angajarea răspunderii GUVERNULUI pe primul pachet de măsuri fiscale

Gandul acum 39 minute
Birourile Permanente Reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au convocat plenul comun al Parlamentului luni, la ora 15.00, pentru asumarea răspunderii Executivului pe primul pachet de măsuri fiscale. Guvernul a avizat vinerea trecută primul pac

Horoscop pentru luni, 7 iulie 2025. Capitolul financiar deschide săptămâna pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Poti aborda relatiile cu strainatatea si studiile pe termen lung. Demersurile pentru calatoriile in afara granitelor tarii pot cunoaste turnuri neasteptate. Daca esti nevoit sa calatoresti, verifica atent toate detaliile si pleaca doar daca e

Jaf de peste un milion de euro la Paris. Hoții au fugit cu genți de mărci dintr-un magazin second hand

Adevarul acum 59 minute
Un magazin cu produse de lux second hand din Paris a fost spart, duminică, iar hoții au reușit să fugă cu mai multe poșete de marcă. Valoarea bunurilor furate depășește un milion de euro.

Vremea

București
acum

30°
lun.

22°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

26°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

19°/32°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

28°
lun.

21°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°