Oricine a experimentat momentele de lipsă de înţelepciune din tinereţe. Oricine a trăit impulsurile în faţa cărora n-a mai existat nicio raţiune. Într-un fel sau altul, oricine a trăit escapada lui Gabi Iancu. Oricine s-a urcat la un moment dat într-un taxi sau altceva şi n-a mai contat nimic atunci, nicio regulă…
Gabi Iancu este vârful generaţiei sale. Este un fotbalist excelent, cu calitate tehnică, fizic cu potenţial şi mental de competiţie. Iancu este exemplul cel mai bun pentru o axiomă uşor absurdă din fotbal: în actele de indisciplină găseşti mai mereu calitate. Găseşti mai tot timpul un fotbalist şi nu un jucător.
Actele de indisciplină sunt apanajul fotbaliştilor speciali. Dobrin, Lupu, Mutu, Pancu, Best, Maradona, Gascoigne, Ronaldo, Adriano, Ibrahimovic... Câteva nume pe care le-am ales rapid din lungul şir al marilor jucători care au sfidat regulile la un moment dat. Sigur că de-a lungul timpului au existat şi genii disciplinate, Hagi, Zidane sau Giggs fiind, de exemplu, monumente de profesionalism. Însă e greu să găseşti mediocritate în indisciplină la nivel înalt. Există o conştiinţă a propriei valori fotbalistice atunci când anumiţi jucători aleg să sfideze regulile. Un mediocru pur şi simplu nu-şi permite aşa ceva...
Nu sunt un apărător al adepţilor curentului „mutist” din fotbalul nostru. Nu-mi doresc să mai văd reîncarnări ale lui Mutu. Dar pur şi simplu aşa cred că stau lucrurile în fotbalul nostru şi aiurea. Acum 10 ani, intransigentul Anghel Iordănescu a închis ochii în faţa unei astfel de escapade a lui Mutu şi Lobonţ pentru că ştia că nu poate fără ei. Şi Mutu, şi Lobonţ au condus România la singura calificare la un turneu final din ultimii 15 ani! Şi în primul rând datorită lor am fost egali la EURO cu campioana şi vicecampioana mondială din epocă.
Iancu n-a realizat nimic deosebit pân