Programul acestei seri putea fi bănuit de corectitudine căutată, dacă este privit din punct de vedere religios: un ortodox, un catolic şi, între ei, un fel de agnostic sensibil la traiul bun. Dar nu e nimic religios la mijloc. E doar muzică, muzică de cea mai bună calitate sub bagheta unui tînăr şi ambiţios dirijor. Un pic teatral, jucînd rolul fantelui inaccesibil, un fel de Karajan tînăr şi foarte brunet, Vladimir Jurowski a cucerit aplauze.

1.Rimski-Korsakov a compus Uvertura Marele Paşte rusesc în 1888 şi a dedicat-o memoriei lui Musorgski. Lucrarea este fermecătoare şi spune ceva profund despre tradiţia Paştelui în spaţiul ortodox şi anume că Învierea Mîntuitorului – consecutivă reînvierii naturii după traversarea deşertului îngheţat al iernii – se sărbătoreşte în canon creştin, desigur, dar cu foarte multe determinaţii păgîne. Se simte în această bucată amestecul armonic dintre elemente de muzică creştină şi elemente de muzică păgînă/populară. Deşi, în general, elementele pgîne par a veni din străfunduri şi par a tulbura seninătatea motivelor bisericeşti, momentele care evocă clar renaşterea universului se vor alcătui din îngemînarea celor două. Uvertura are succes garantat la public, mai ales cînd e cîntată foarte ruseşte, adică sunetele sînt moi, lăcărmoase aproape, sentimentalismul aproape ne gîtuie prin culorile orchestrei, iar melodia, de o frumuseţe diamantină, este redată cu strălucire. În această seară, London Philarmonic nu a cîntat deloc ruseşte, iar prezenţa lui Jurowski s-a dovedit a fi benefică pentru găsirea adevărului muzical, dar neimportantă sub aspect etnic. Rimski-Korsakov a sunat foarte ”updatat” secolului nostru şi relevanţa lui, reîmprospătată, s-a dovedit a fi autentică şi acum. Interesant cu acest opus este că Rimski-Korsakov a scris pe partitură un text neobişnuit de lung pentru o compoziţie muzicală, încercînd să explice în cuvin