*Ploile de la sfârșitul săptămânii au afectat mai multe localități din județul Tulcea, cele mai multe probleme fiind înregistrate la Cataloi, Frecăței și Mineri
Pagube materiale în urma inundațiilor de la finalul săptămânii trecute: ploile torențiale au distrus mai multe locuințe, au blocat circulația, dar nu au făcut victime , spun reprezentanții autorităților din județul Tulcea.
Case inundate
Joi, echipele de intervenţii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ,,Delta” al judeţului Tulcea au fost solicitate şi au intervenit pentru evacuarea apei din mai multe beciuri şi încăperi ale unor imobile care au fost inundate. Cele mai multe probleme de acest gen au apărut în localităţile Mineri, Frecăţei, Cataloi, dar şi în municipiul Tulcea.
Un copac a căzut peste o casă
Tot joi, în jurul orei 15.30, pompierii tulceni au ajuns pe Elena Doamna, unde au înlăturat un copac de patru metri, care a căzut peste gardul şi acoperişul unei case. Intervenția a durat aproximativ 40 de minute.
Circulația pe drumul european spre Constanța, blocată pentru o oră
Tot joi, la ora 17.30, pompierii, dar și reprezentanții Poliției au fost solicitați să intervină pe E 87, în apropiere de localitatea Mihail Kogălniceanu, deoarece circulația a fost blocată datorită unei viituri, care a acumulat o cantitate mare de apă (adâncimea acesteia fiind de cca jumătate de metru).
În urma intervenţiei pompierilor tulceni, şoseaua a fost redată circulaţiei după aproximativ o oră.
În zonă au acționat cinci polițiști din cadrul Serviciului Rutier si Postului de Poliție Mihail Kogalniceanu, care, împreună cu reprezentanți ai Drumurilor Naționale au degajat carosabilul și au restabilit traficului rutier.
Din cauza faptul că s-a închis circulația mai multe intervenții ale Serviciului Județean de Ambulanță Tulcea au ajuns mai târziu la pacienți