Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Focuri de armă pentru stoparea unui transport de ţigări de contrabandă

Publicat in Monitorul de Suceava, sâmbătă 14 septembrie 2013 ·

Patru focuri de armă au răsunat, joi noapte spre vineri, pe raza localităţii Straja, după ce un echipaj de la Sectorul Brodina a interceptat un transport de ţigări de contrabandă. Potrivit celor afirmate de subinspectorul Corina Teodorovici de la Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava, o patrulă de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Brodina a observat, în jurul orei 02.30, un grup de persoane care se deplasa dinspre linia de frontieră spre interiorul ţării, cu mai multe bagaje voluminoase. Pentru că suspecţii au ignorat somaţiile prin voce, poliţiştii de frontieră au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare şi au tras patru focuri de armă în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale. Cu toate acestea, persoanele din grup au abandonat coletele şi, profitând de terenul accidentat şi de condiţiile meteo nefavorabile, ploaie şi ceaţă, s-au dispersat şi au dispărut în întuneric. În apropiere au fost descoperite 40 de colete cu ţigări, colete care conţineau 19.980 de pachete marca Viceroy, în valoare de aproximativ două sute de mii de lei. Subinspectorul Corina Teodorovici a precizat că în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă în formă agravantă şi trecere ilegală a frontierei de stat, iar ţigările au fost ridicate în vederea confiscării. Şi lucrătorii de la Punctul de Trecere a Frontierei Siret au descoperit, ieri dimineaţă, în plafonul unui microbuz Mercedes condus de Vitalii R., de 27 de ani, cu dublă cetăţenie, română şi ucraineană, o mie de pachete de ţigări marca Winston. Ţigările, evaluate la 1.220 de lei, au fost confiscate, iar şoferul maşinii a fost sancţionat contravenţional cu amendă de şase mii de lei.

Patru focuri de armă au răsunat, joi noapte spre vineri, pe raza localităţii Straja, după ce un echipaj de la Sectorul Brodina a interceptat un transport de ţigări de contrabandă

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum o ora
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 3 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 3 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 2 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Mii de persoane au participat la marşul Pride din Iaşi. O femeie a aruncat cu agheasmă, iar un bărbat le-a strigat „aici e România, suntem ortodocşi”

HotNews acum 3 ore
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la marşul Iaşi Pride, eveniment dedicat comunităţii LGBTQ+. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, apoi au pornit în marş pe străzile centrale ale Iaşiului, scrie News.ro.

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 4 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 11 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Vremea

București
acum

24°
dum.

20°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

18°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°