Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cei 25 de câştigători ai alegerilor Camerelor Agricole vor fi premiaţi la Consiliul Judeţean Timiş

Publicat in Ziua de Vest, sâmbătă 14 septembrie 2013 ·

Luni, 16 septembrie, de la ora 12.00, cei 25 de câştigători ai alegerilor pentru Comitetul Judeţean al Camerelor Agricole Timiş vor primi diplomele învingătorilor, în sala Consiliului Judeţean Timiş.

Ciprian Kovaci, preşedintele Comitetului de Iniţiativă, a declarat că e un eveniment organizat în cinstea celor 25 de membri aleşi în Comitetul Judeţean pentru a fi felicitaţi oficial.

Îi reamintim pe câştigători:

Din 13 asociaţii participante, Asociaţia Producătorilor de Cereale şi Plante Tehnice Timiş a avut 2.441 de voturi şi va avea 4 mandate: Viorel Matei, Nicolae Oprea, Ioan Turc şi Stelică Mălăeşteanu. Alte patru asociaţii vor avea câte un mandat. Este vorba de Asociaţia OVY-WEST, Asociaţia OVITIM MIORIŢA, Asociaţia Crescătorilor de Vaci cu Lapte şi Asociaţia Producătorilor Agricoli şi Crescătorilor de Animale A.P.A.C.A.

Confederaţia Patronatului Român Timiş (din partea patronatelor), singura participantă, a obţinut 4.024 de voturi, Agrostar (de la sindicate), singura participantă, a obţinut 4.068 de voturi. De la cooperative, cu 1.618 de voturi, Timlactagro (Viorel Hapenciuc) a câşigat un mandat, iar Consum Coop, un mandat (Tiberiu Lelescu).

Candidaturile uninominale au fost din partea fermierilor tineri (Laura Corpaş, Adrian Martiniuc, Radu Florin Popuş şi Darius Paul Sima), dar şi pentru cei care depăşesc 35 de ani (Vasile Lera, Marius Cristian Brânduşescu, Cornel Suciu şi Vasile Drehuţă).

În Comitetul Judeţean al Camerelor Agricole au mai intrat sindicatul Agrostar, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului (prof. univ. dr. Paul Pârşan). De la medicii veterinari a fost numai Gavrilă Petrila, iar proprietarii de păduri vor fi reprezentaţi de Primăria Moşniţa Nouă.

Luni, 16 septembrie, de la ora 12.00, cei 25 de câştigători ai alegerilor pentru Comitetul Judeţean al Camerelor Agricole Timiş vor p

Articolul in Ziua de Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dosarul Mineriadei: Secţia parchetelor militare a PICCJ a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Gelu Voican Voiculescu pentru infracţiuni contra umanităţii

News.ro acum o ora
Procurorul de la Secţia parchetelor militare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) care instrumentează Dosarul Mineriadei a dispus, joi, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Gelu Voican Voiculescu, fost vicepr

Primarul staţiunii Sinaia, Vlad Oprea, adus la DNA: Ar fi pretins șpagă de la șeful Nordis

Wall-Street.ro acum 21 minute
Primarul staţiunii Sinaia, Vlad Oprea, a fost adus la sediul central al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru a fi audiat într-un dosar de corupţie. Procurorii DNA au efectuat, miercuri, percheziţii la sediul Primăriei Sinaia, la domiciliul prima

Meta neagă că utilizatorii Facebook şi Instagram au fost forţaţi să urmărească profilul lui Trump, dar admite că "ar putea dura ceva timp pentru ca cererile lor de unfollow să fie procesate"

News.ro acum o ora
După depunerea jurământului de către preşedintele Donald Trump, luni, numeroşi utilizatori Facebook şi Instagram au descoperit - spre consternarea lor - că îl urmăreau cumva nu numai pe Trump, ci şi pe vicepreşedintele JD Vance, prima doamnă Melania

Cod galben de ceaţă în zone din 21 de judeţe, joi dimineaţa

HotNews acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, o serie de atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă valabile în următoarele două ore în zone din 21 de judeţe. Vizibilitatea în trafic este scăzută, anunţă Centrul Infotrafic. Astfel, în localit

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut cu 2,7%, ca serie brută, în primele 11 luni din 2024

News.ro acum o ora
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele 11 luni din 2024, faţă de aceeaşi perioadă din 2023, atât ca serie brută cu 2,7%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezo

Angajații din România care lucrează doar 4 luni și sunt plătiți tot anul: unde lucrează

Adevarul acum 2 ore
Telegondola din Mamaia operează doar patru luni pe an, în sezonul estival, însă cei 11 angajați, dintre care șase ocupă funcții de conducere, primesc salarii pe tot parcursul anului.

În Craiova, un bărbat urmărit internațional pentru trafic de migranți a fost prins cu ajutorul aplicației eDac

Libertatea acum 44 minute
Un bărbat în vârstă de 29 de ani, care a fost dat în urmărire internațională de autoritățile din Țările de Jos pentru trafic de migranți, a fost prins la Craiova cu ajutorul aplicației eDac, relatează News.ro.

Atac masiv cu rachete al forțelor ruse asupra orașului Zaporojie: un mort și cel puțin 25 de răniți

Libertatea acum 44 minute
Forțele lui Vladimir Putin au lansat în zorii zilei de joi, 23 ianuarie, un atac masiv cu rachete asupra orașului ucrainean Zaporojie. Un om a murit, iar cel puțin 25 au fost răniți, a transmis guvernatorul regiunii Zaporojie, Ivan Fedorov, relateaz

Doi morţi într-un atac cu armă de foc comis de un elev într-o şcoală din orașul american Nashville

G4Media acum o ora
Un adolescent a deschis miercuri focul în interiorul unui liceu din Tennessee ucigând o elevă şi rănind un elev înainte de a-şi lua viaţa, informează joi agenția de știri Reuters. Poliţia din Nashville a informat într-un comunicat pe reţelele de soc

Şeful NATO spune că Europa va finanţa aprovizionarea Ucrainei cu arme americane

Mediafax acum 56 minute
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, solicită, joi, Statelor Unite să continue aprovizionarea Ucrainei cu armament. El a declarat că Europa va plăti factura, relatează Reuters.

Vremea

București
acum

joi

2°/9°
vin.

5°/12°
sâm.

3°/8°
dum.

2°/9°
Iasi
acum

joi

3°/6°
vin.

2°/5°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/9°
Constanta
acum

joi

4°/9°
vin.

6°/8°
sâm.

4°/8°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/4°
vin.

3°/9°
sâm.

1°/7°
dum.

1°/8°
Timisoara
acum

joi

1°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/11°
dum.

4°/11°