Cum a venit la Cluj, Ministrul Culturii, Daniel Barbu, a încercat s-o dea la întors, cum că nu și-ar fi manifestat susținerea pentru Timișoara în competiția capitalelor culturale europene. El a gafat, însă, din nou, declarând că a aflat mai târziu că și Clujul candidează pentru acest statut, în condițiile în care Primăria Cluj-Napoca a fost prima din țară care a deschis această competiție.
Ministrul Culturii, Daniel Barbu, a venit la Cluj Napoca să ne transmită că nu prea are soluții pentru problemele cu care se confruntă principalele instituții culturale din orașul nostru. El și-a exprimat regretul că ministerul nu are bani pentru răscumpărarea unor clădiri istorice, printre care Muzeul Farmaciei, și a ținut să repare o gafă de-a sa mai veche: declarația de susținere pentru Timișoara, în competiția capitalelor culturale europene. Barbu a precizat că ceea ce a preluat presa ar fi fost, de fapt, răstălmăcit, că el nu ține partea Timișoarei, în raport cu celelalte orașe concurente, că n-a făcut decât să-i ureze succes, așa cum urează și Clujului dar și celorlalte orașe dornice să câștige acest statut. Barbu a afirmat că despre intenția Clujului de a candida pentru titlul de capitală culturală europene a auzit mai târziu, cu toate că Primăria Cluj-Napoca este cea care a dat startul acestei competiții în întreaga țară, punând bazele Asociației Cluj Capitală Culturală Europeană încă din 2009.
A venit la Cluj-Napoca pentru că este preocupat de soarta instituțiilor subordonate Ministerului Culturii, a explicat Daniel Barbu scopul vizitei sale la Cluj. El a precizat că a vizitat sediul Teatrului și Operei Române al Teatrului și Opereri Maghiare dar și sediile Muezeelor din Cluj. Chiar dacă Muzeul de Artă se află în custodia Consiliului Județean, Daniel Barbu a deplâns soarta acestei clădiri istorice care a fost retrocedată apropae în întregime. Barbu a