Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Manifestaţii anti-guvernamentale la Varşovia

Publicat in rfi, sâmbătă 14 septembrie 2013 ·

Zeci de mii de sindicalişti au sosit sâmbătă dimineaţa la Varşovia, pentru a manifesta împotriva guvernului liberal al lui Donald Tusk, în scădere în sondajele de opinie şi care dispune de o majoritate extrem de fragilă în parlament, într-un moment când economia poloneză bate pasul pe loc, informează AFP, citată de Agerpres.

'Vrem retragerea lui Donald Tusk. Acesta este singurul mod de a schimba politica socială în Polonia', a declarat Marek Lewandowski, purtătorul de cuvânt al Solidarităţii, unul dintre cele trei sindicate care organizează manifestaţia.

După cum a precizat Lewandowski, protestatarii doresc între altele pensionarea la 65 de ani, nu la 67, cum prevede reforma iniţiată de guvern. 'Dorim o mai bună politică socială şi garanţii pentru salariaţi', a spus acesta.

Sute de autocare ce transportă manifestanţi au început să sosească la Varşovia din toate regiunile Poloniei, inclusiv din Silezia, cu minerii şi siderurgiştii săi, dar şi din Gdansk, bastionul Solidarităţii, cu muncitori de la şantierele navale.

Potrivit estimărilor lui Lewandowski, vor participa circa 100.000 de manifestanţi.

Manifestaţia de sâmbătă constituie punctul culminant al celor patru zile de proteste organizate la Varşovia. O primă manifestaţie a reunit, miercuri, între 15.000 şi 23.000 de oameni, potrivit observatorilor şi organizatorilor.

Protestatarii cer, pe lângă reducerea vârstei de pensionare, şi o majorare a salariului minim. De asemenea, ei denunţă caracterul precar al locurilor de muncă şi o recentă lege care autorizează un timp de muncă extensibil, acuzându-l pe şeful guvernului, aflat la putere din 2007, că nu ţine cont de revendicările lor.

Polonia, cu 38 de milioane de locuitori, puternică economie a Europei Centrale, a înregistrat o creştere constantă după ieşirea din comunism, în urmă cu 20 de ani, însă a intrat în recesiune

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum o ora
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 26 minute
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum o ora
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Amenda primită de Albert NBN, după ce a înjurat România pe scena Festivalului „Beach, Please!”

Adevarul acum 22 minute
Trapperul Albert NBN, care a înjurat România atunci când se afla pe scenă la festivalul „Beach, Please!”, a fost amendat miercuri, 16 iulie, de către Jandarmeria Română.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Tentative de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Avertismentul cetățenilor pentru autorități

Gandul acum 19 minute
Reprezentanții Poliției de Frontieră a transmis un avertisment cetățenilor, miercuri 16 iulie, cu privire la o serie de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. În ultima perioadă, mai multe persoane au reclamat că au primit apeluri de

Italia ar putea elibera din închisori 10.000 de deţinuţi pentru a reduce supraaglomerarea

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Italia ar putea elibera din închisori aproximativ 10.000 de deţinuţi, adică în jur de 15% din totalul populaţiei carcerale, pentru a atenua supraaglomerarea din penitenciare, a anunţat miercuri Minis

UPDATE - Cod roşu de furtună în judeţele Iaşi şi Neamţ / Localităţile vizate / Drum european blocat de copaci şi stâlpi care au căzut / Un copac a căzut peste o casă

News.ro acum o ora
Meteorologii au emis, miercuri, două avertizări cod roşu de furtună pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi. UPDATE: ”În localitatea Ciohorani, un copac a căzut peste o casă, provocând avarii, însă din fericire nu au fost înregistrate

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 26 minute
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Polonia acuză Rusia că a atacat cu drone o fabrică poloneză din Ucraina

G4Media acum 54 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Polonia a acuzat miercuri Rusia că a atacat cu drone o fabrică de pardoseli din lemn a unui grup polonez în Vinniţa (sud-vestul Ucrainei), într-un bombardament asupra regiunii, soldat cu cel puţin op

Vremea

București
acum

33°
mie.

20°/34°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

19°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

29°
mie.

21°/33°
joi

18°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/26°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

28°
mie.

19°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°