Japonia a lansat cu succes, sâmbătă, o rachetă dintr-o nouă generaţie de lansatoare spaţiale, după o pauză de 12 ani şi după două tentative eşuate luna trecută, întreţinând astfel vie speranţa acestei ţări de a intra pe profitabila piaţă a lansărilor de sateliţi.
Potrivit Yahoo France, racheta Epsilon a decolat la ora locală 14.00 şi are la bord un telescop destinat observării din spaţiu a Sistemului Solar.
Alcătuită din trei module, Epsilon este de două ori mai mică decât racheta H2A, folosită până în prezent de Japonia pentru misiunile spaţiale. Epsilon este considerată o alternativă pentru H2A, având un cost de operare mai mic, după modelul rachetei Vega, lansatorul spaţial construit de Agenţia Spaţială Europeană (ESA) ca un complement al celebrei rachete Ariane 5.
Echipată cu un sistem informatic care îi permite să îşi administreze singură procedurile de control, racheta Epsilon va permite realizarea unor economii importante de personal şi de materiale şi poate fi asamblată mult mai repede decât modelele mai vechi de rachete spaţiale nipone.
Lansarea ei poate fi comandată prin intermediul unor computere standard, fapt care reduce şi mai mult costurile de exploatare, iar Epsilon devine astfel mai mobilă, întrucât lansarea ei poate fi făcută din mai multe baze.
Graţie acestei lansări reuşite, Japonia speră să se poziţioneze rapid cât mai bine pe piaţa lansărilor de sateliţi, dominată de compania Arianespace, care a avut o cifră de afaceri de 1,3 miliarde de euro în 2012.
Principalul concurent pentru lansatorul european, care operează de la baza Kourou din Guyana franceză, este deocamdată vehiculul ruso-american ILS şi rachetele Proton. Un nou concurent american, compania SpaceX, a intrat recent pe această piaţă cu noua sa rachetă, Falcon 9.
Rusia, prin capsulele sale spaţiale Soyuz, este pentru moment singura ţară car