> „Primăria trebuie să-şi plătească toate datoriile, inclusiv cele nerecunoscute, astfel încât Termica să-şi poată achita obligaţiile către terţe persoane, inclusiv către foştii salariaţi” declară Iordănel Secrieru, liderul sindicatului „Prometeu”
Persoanele concediate colectiv de la societatea suceveană de termoficare Termica Suceava au slabe speranţe că-şi vor încasa plăţile compensatorii într-un viitor cât mai apropiat. Cel puţin aşa a declarat, ieri, liderul Sindicatului „Prometeu”, Iordănel Secrieru, care a precizat că există, din partea Primăriei, o promisiune pentru luna septembrie, însă semnalele că aceasta din urmă s-ar materializa nu sunt prea încurajatoare.
„Foştii salariaţi nu au o vreo speranţă apropiată. Există promisiune de la nivelul administraţiei locale în ceea ce priveşte o sumă de bani pentru luna septembrie, însă suntem aproape la jumătatea lunii şi avem niciun semnal în acest sens” a spus Secrieru.
Liderul de sindicat precizează că, deşi conducerea administraţiei locale susţine că şi-a făcut datoria, există încă unele debite faţă de Termica pe care Primăria nu le recunoaşte. Liderul „Prometeu” a exemplificat cu sumele datorate în urma unor hotărâri ale instanţei, pentru impozite şi taxe pe teren şi clădiri achitate pe nedrept, cât şi despre cele rezultate după diminuarea capitalului social, prin „tăierea subvenţiilor către Termica şi care trebuiau plătite de către Primărie”. „Primăria trebuie să-şi plătească toate datoriile, inclusiv cele nerecunoscute, astfel încât Termica să-şi poată achita obligaţiile către terţe persoane, inclusiv către foştii salariaţi” a reliefat Secrieru, accentuând că banii nu afectează pe nedrept bugetul local, ci trebuie daţi în contul obligaţiilor legale către operatorul din Lunca Sucevei.
De plăţi compensatorii ar urma să aibă parte 245 din 295 de disponibilizaţi de la firma de termofica