Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O nouă sesiune foto anti-poluare în Piaţa Unirii GALERIE FOTO

Publicat in Press Alert, sâmbătă 14 septembrie 2013 ·

Un grup de oameni s-a pozat astăzi în Piaţa Unirii, în jurul orei 18.30, nu oricum, ci cu copii în braţe şi cu măşti la nas. Cei aproximativ 30 de tineri nu erau turişti veniţi să viziteze Timişoara, ci oameni simpli care au ieşit în stradă, în ciuda faptului că afară a plouat, pentru a susţine o cauză. „Am ieşit să facem o poză de grup pentru a trage un semnal de alarmă privind la problemele de mediu. Sperăm ca prin demersul nostru să obţinem o implicare mai mare din partea autorităţilor”, ne-a declarat Ciprian Baciu, prezent la eveniment. Acesta ne-a spus că acţiunea de astăzi nu este un protest, ci doar o întâlnire între mai mulţi oameni preocupaţi de mediul înconjurător.

Legat de petiţia „în Timişoara pute a cauciuc” cu trimitere la compania Continental, petiţie adresată autorităţilor locale, oamenii prezenţi în Piaţa Unirii cred că a avut un oarecare impact, la fel ca şi reuniunea lor care deja a devenit un ritual săptămânal. Baciu consideră că apelul făcut de edilul şef Nicolae Robu către compania Continental pentru a reduce poluarea este o urmare firească a faptului că oamenii au ieşit în stradă. Cu toate acestea protestatarii nu au nimic să îi transmită primarului şi spun că îşi vor susţine în continuare cauza singuri prin întâlniri săptămânale.

Vă reamintim că edilul şef a făcut vineri o solicitare publică către compania Continental pentru a respecta normele şi pentru a lua măsuri cu privire la mirosurile emanate ca urmare a dsăşurării activităţii în zona Pădurea Verde. Cu toate acestea o soluţie concretă pare un vis îndepărtat în condiţiile în care cei de la Continental respectă, conform datele publice făcute până acum de autorităţi, normele europene cu privire la poluare şi contribuie la bunăstarea oraşului prin sponsorizări, dintre care amintim suma de 25.000 de euro pentru amenajerea străzii Mărăşeşti sau organizarea Cursei Răţuşte

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum o ora
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Incendiul de la Chilia s-a reaprins. Flăcările au mistuit deja 1.000 de hectare

HotNews acum 37 minute
Incendiul care a izbucnit sâmbătă în zona localităţii Chilia şi care fusese declarat stins s-a reaprins duminică, iar în zonă a fost solicitat sprijin aerian. În cursul zilei de ieri, suprafața de vegetație uscată și pădure arsă a fost de 1.000 de h

Preşedintele ÎCCJ, de Ziua Justiţiei: Rămâne pentru mine inexplicabilă apetenţa manifestată uneori în spaţiul public în a stimula societatea împotriva justiţiei

News.ro acum 27 minute
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Corina-Alina Corbu, face referire, în mesajul transmis de Ziua Justiţiei, la „momentul dificil” pe care românii îl parcurg, dar şi la atitudini care au ca scop „slăbirea justiţiei prin diminu

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum o ora
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Incidente la meciul FCSB – CFR Cluj: Petarde, suspiciuni de droguri şi sancţiuni

Mediafax acum o ora
În urma finalei Supercupa României, dintre FCSB şi CFR Cluj, jandarmii au întocmit un act de constatare privind folosirea de materiale pirotehnice, care a fost transmis Poliţiei Capitalei pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale. A

Franţa acuză China că a sabotat vânzările avionului de luptă Rafale

Mediafax acum o ora
Potrivit unui raport al serviciilor franceze de informaţii şi citat de Associated Press, China ar fi desfăşurat o campanie de discreditare a avionului de luptă Rafale, după ce acesta a fost implicat în confruntările aeriene dintre India şi Pakistan

Viktor Orban caută un partener de dialog la Cotroceni. Mesaj către Nicușor Dan: „Avem interese comune în Europa”

Adevarul acum 2 ore
În plin context de reașezare politică în regiune și de tensiuni persistente pe scena europeană, premierul Ungariei, Viktor Orbán, transmite un mesaj către noul președinte al României, Nicușor Dan: este nevoie de un dialog serios și constant între Bu

Reportul la Loto 6/49 este de 2,18 milioane euro, iar la Joker de 4,76 milioane euro

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Reportul la Loto 6/49, la categoria I, este de peste 11,05 milioane de lei (peste 2,18 milioane de euro), iar la Joker, la categoria I, se înregistrează un report de peste 24,13 milioane de lei (pest

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 5 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 4 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Vremea

București
acum

32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

30°
dum.

19°/36°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

32°
dum.

19°/32°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

15°/34°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

33°
dum.

17°/36°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°