Guvernul pregăteşte ordonanţa de urgenţă privind taxarea obligatorie prin contribuţii la fondul de sănătate a veniturilor obţinute de persoanele fizice din chirii, începând cu anul 2014. Potrivit scrisorii de intenţie convenite cu FMI, Executivul trebuie să aprobe ordonanţa până la mijlocului lunii septembrie 2013.
"În acest scop, până la mijlocul lunii septembrie 2013 (acţiune prealabilă) vom aproba o Ordonanţă de Guvern, de lărgire a bazei de contribuţie, spre exemplu, prin care sa se aplice o taxă obligatorie (contribuţie la fondul de sănătate) asupra veniturilor obţinute de persoanele fizice din chirii, care să fie implementată de la 1 ianuarie 2014", se arată în textul scrisorii de intenţie
Biriş: Criteriile de impozitare trebuie schimbate
Expertul în fiscalitate Gabriel Biriş susţine că măsura impozitării diferenţiate a imobilelor ar fi foarte bună, doar dacă ar fi aplicată foarte bine.“Este o măsură absolut necesară. Acum, ea se poate aplica într-un mod clar şi benefic pentru economie, sau într-un mod total negativ. Depinde de viziune. O soluţie ar fi ca valoarea impozabilă să fie la fel pentru toată lumea. Problema la firme acum este că valoarea impozabilă este valoarea de piaţă a imobilelor. Practic, e un impozit pe investiţie. Adică, dacă cineva vrea să construiască un bloc cu o arhitectura deosebită, va avea mai mult de plătit la stat, în timp ce o firmă care face ceva mediocru, va plăti mai puţin şi va putea oferi chirii mai ieftine, deci ar fi mai avantajată. Trebuie lăsat deopart criteriul valorii de piaţă. Politicienii trebuie să vorbească cu specialiştii de la finanţe, şi să-i asculte. Altfel, nu va fi deloc bine,” ne-a declarat Gabriel Biriş.
Guvernul pregăteşte ordonanţa de urgenţă privind taxarea obligatorie prin contribuţii la fondul de sănătate a veniturilor obţinute de persoanele fizice din chirii, începând cu anul 2014.