S-a terminat şi „dubla de foc”, cum îi ziceau ziariştii ăia, cam de nivelul la care se află în fotbal gândirea tactică a lui Puţircă (sau cum l-o chema... ), la sfârşitul căreia, ca de obicei, de mulţi ani încoace, în loc să „lingem” paharele de whisky, şampanie ori bere până la fund, de bucurie, rămâne să ne lingem rănile. Finalul „dublei de foc” a fost ca al meciurilor cu Danemarca, tot din preliminarii, ca al celui cu Slovenia, din baraj, ca al ăluilalt, cu Olanda, din turneul final al Campionatului European sau, mai rău, ca al sfertului de finală de World Cup, cu Suedia. Adică în loc să dăm lovitura şi să umplem străzile şi pentru altceva decât Roşia Montană, am rămas privind în gol, rugându-ne ca ghimpii din inimă să nu se degenereze în infarct. La sfârşitul tărăşeniei, oamenii de bun simţ din tribune au strigat exact ceea ce trebuia: „De-mi-si-aaa!”. Cele 5 milioane de telespectatori bănuiesc că n-au strigat şi ei, sau nu toţi, ca să nu-şi deranjeze vecinii mai în vârstă care urmăreau telenovele, dar cu siguranţă că gândeau şi ei exact ca aceia din tribune, care scandau chestia asta. Din întreaga populaţie de spectatori şi telespectatori, unul singur n-a priceput cui îi era adresată strigarea. Aţi ghicit, numele lui este Puţircă (sau cum i-o zice... ) şi a grohăit că a auzit îndemnul dar că nu ştie cui era adresat. Bine, bă, pârnaie. Numai că începând de a doua zi, se vorbeşte tot mai apăsat despre gonirea infractorului poreclit selecţioner, ba există şi formula echipei care îl va înlocui, în frunte cu Gică Hagi şi Puiu Iordănescu (probabil responsabil cu mătăniile). Culmea e că în loc ca derbedeul să fi fost deja gonit şi campania relansată (că poate n-or lua olandezii bătaie nici de la unguri, nici de la turci, dar cu Puţircă la cârmă noi am fi în stare să ne frigem cu Andora ori cu Estonia!), iată că se găsiră şi vreo 2-3 voci care să ne explice nouă, p