Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Everest de-a-ndoaselea

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 14 septembrie 2013 ·

Pe 26 august 2012, Ghenadi Samohin a coborît în Peştera Krubera, din Gruzia. Atît de adînc încît a atins minus 2.197 de metri, record mondial. “Acoperişul Lumii” în speologie

Strîngea, la spate, pumnii, aproape să-i spargă. Voia să fie el! Trebuia să fie el! “Pe Sfîntul Onesimus din Kiev, merit asta!”, îşi zicea. “Domnilor, glăsui şeful delegaţiei, Iuri Kasian, într-o engleză impecabilă. Am decis ca băieţii care vor face coborîrea finală, cei trei, să fie din echipa urcaineană, aşa cum e normal. În cazul în care Ghenadi e ok din punct de vedere medical, va fi responsabil cu stabilirea recordului!”. Daaaaa! El era! Ghenadi Samohin.

Speologist cu istorie stufoasă, ştia totul despre locul în care se aflau. Masivul Arabika, lanţul muntos Gagrinski, în vestul Caucazului, districtul Gagra, Abhazia, Georgia. “Peştera Ciorilor”. Pe la mijirea zorilor secolului XX, marele Edouard-Alfred Martel vizitase zona. Ceva mai tîrziu, Alexander Kruber ochise locul şi-o botezase “Krubera”. Pe atunci se intrau 50 de metri în ea. Prin 1960 se coborîse, deja, la minus 95, iar în anii ‘80 aparatele indicau minus 1.000 m! Părea un sac fără fund, un hău interminabil. Problemele politice din zonă, războiul, au sistat coborîrile.

Ucrainenii au fost pionieri

Apoi, prin 1999, ucrainenii au luat cu asalt locurile. Minus 1.710 m în ianuarie 2001 şi titulatura de “cea mai adîncă peşteră din lume”. Ghenadi începea să se remarce drept un lider. Atinsese, în “sifonul Doi Căpitani”, 2.158 de metri, în vara lui 2006.

S-a uitat la ceas. 26 august. 2012. 59 de participanţi. Din Rusia, Spania, Israel, Liban… Trei fuseseră selectaţi pentru asaltul final. 31 de butelii, trimix, 150 de litri de combustibil pentru “aragaze”, 500 de kilograme de mîncare, 3.000 de baterii. Toate acestea fuseseră cărate de către ei. Stătuseră în şapte tabere, asemenea alpiniştilor. Numai că ei urca

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 25 minute
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum o ora
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 3 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 58 minute
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Norvegia: Un bărbat a fost arestat după un incident armat dintr-un mall din Oslo de sâmbătă

G4Media acum 49 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un suspect a fost arestat în Norvegia după ce sâmbătă s-au tras focuri de armă într-un centru comercial aglomerat din Oslo, a anunţat duminică poliţia, relatează agenția dpa, citată de Agerpres. Urmă

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 4 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

FOTO VIDEO Îmbrânceli cu jandarmii la un protest în Piața Victoriei / Manifestanții scandează „Florin Georgescu președinte”

HotNews acum 8 ore
În Piața Victoriei din fața Guvernului au avut loc duminică mai multe îmbrânceli cu jandarmii ale celor veniti la un protest de susținere a lui Florin Georgescu. Sute de persoane, cu steaguri tricolore, au venit duminică înn jurul orelor prânzului,

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 6 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Tenis de masă: Iulian Chiriţa, campion european U19 la dublu, Bujor şi Istrate – vicecampioni

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iulian Chiriţa şi colegul său portughez Tiago Abiodun au câştigat, duminică, aurul european la U19 dublu masculin, învingând în finală echipa tricoloră Dragoş Bujor/Robert Istrate, transmite News.ro.

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

27°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

26°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

31°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°