- Cultural - nr. 180 / 14 Septembrie, 2013 " I c o a n a , m e d i t a t i e s i a r t a ” In prezentarea din luna ianuarie a acestui an, prilejuita de un alt vernisaj, aici, al lui Marcel Naste, prezentare concretizata in articolul "De la Nichita la Marcel Naste si inapoi”, publicat in "Cuvantul liber”, preluat pe internet si, recent, in volumul "Timpul iubirilor”, marturiseam ca "de catava vreme il studiez, pe cat posibil, pe tanarul Marcel Naste, incercand sa decodific, dincolo de candoarea si prospetimea lui ca fiinta pamanteana, mesajele subliminale ale artei sale. Caci, dincolo de cel estetic, de cel emotional, transpare, chiar si unui ochi neavizat, al iubitorului de arta, glasul de dincolo de materie, glasul memoriei din pamanturi, incarcat cu noduri si semne din care isi impleteste scara catre cer”, care se cauta cu o fervoare cutremuratoare. Ut pictura poesis. Un pamantean parca desprins din cohorta ingereasca, obsedat de simboluri pe care ni le transmite ca un mesager al altor spatii. L-am reintalnit pe tanarul artist la Targu-Mures, sambata, 31 august, venit sa sarbatorim impreuna Ziua Limbii Romane, si l-am invitat sa ne incante din nou, expunand... nu icoane, ci o suita de reprezentari religioase ale unui tanar artist din mileniul trei.... Si iata ce tulburatoare sunt tablourile lui Marcel Naste! Iata aceasta imensa "Mahrama”, a carei forta de expresie ne aminteste episodul relatat in "Doctrina Addaei apostoli”, cum ca insusi Fiul Sfant si-a intiparit chipul pe panza, trimitand-o regelui Abgar, spre a-L zugravi, intrucat niciun pictor nu reusise sa faca acest lucru pana atunci. E adevarat, "Sfanta Mahrama”, cea mai cunoscuta icoana nefacuta de mana, a Fetei a lui Hristos imprimata pe o panza, apoi pe o caramida, trimisa de Mantuitorul regelui Abgar, nu are nicio atestare evanghelica sau apostolica. Traditia orala spune ca, la inceput, icoana a fost pu