Naţiunile Unite au acceptat în mod oficial sâmbătă cererea de aderare a Siriei la Convenţia din 1993 ce interzice armele chimice, a anunţat un purtător de cuvânt al ONU.
Secretarul general al ONU „a primit astăzi documentul oficial ce permite aderarea la Convenţie a Siriei“, a declarat Vannina Maestracci, un purtător de cuvânt al ONU, adăugând că nu mai există nicio îndoială asupra chestiunii.
Ban Ki-moon „salută“ această aderare a Siriei, a precizat ea, citată de AFP.
Aplicarea termenilor Convenţiei va intra în vigoare la 14 octombrie în Siria, la 30 de zile de la acordul oficial.
Damascul a trimis joi un document de aderare la Convenţie, în cadrul eforturilor ruso-siriene de a evita o lovitură occidentală împotriva regimului lui Bashar al-Assad, acuzat de utilizarea armelor chimice la 21 august. Dar juriştii ONU au cerut precizări suplimentare guvernului sirian în legătură cu cererea de aderare la Convenţia din 1993 asupra interzicerii armelor chimice, întârziind această aderare.
Convenţia asupra interzicerii armelor chimice, semnată la 13 ianuarie 1993 la Paris şi intrată în vigoare la 29 aprilie 1997, interzice producerea, stocarea şi utilizarea armelor chimice şi interzice semnatarilor să ajute o terţă ţară să se angajeze în fabricarea sau folosirea acestor arme. Aplicarea ei, mai ales distrugerea stocurilor, este supervizată de Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice, cu sediul la Haga, în Olanda.