Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mama DENATURATA: L-a facut pe copilul ei sa creada ca are CANCER la creier. Scopul femeii e MIZERABIL

Publicat in News Timisoara, sâmbătă 14 septembrie 2013 ·

Emily Creno-King l-a ras în cap pe copilul ei în vârstă 4 ani, JJ, pentru a-i face pe oameni să creadă că el este în faza terminală a cancerului la creier.

Emily Creno-King, în vârstă de 31 de ani, din Ohio, a minţit pe toată lumea că fiul ei are cancer cerebral în fază terminală pentru a primi bani și cadouri de la prieteni, familie şi buni samariteni, potrivit NYDailyNews.

Ea l-a forțat să poarte o mască chirurgicală și a înființat grupuri de sprijin pe Facebook pentru a le cere străinilor binevoitori să dea bani pentru tratamentul lui. Mai mult, ea îl obliga pe copil să ia medicamente de care nu avea nevoie.

Înșelătoria a fost ținută secretă chiar şi faţă de soțul ei de care se despărţise – tatăl lui JJ, John – care i-ar fi dat bani de medicamente pentru copilul sănătos atunci când îi vizita la sfârșit de săptămână.

Poliţiştii au fost, însă, avertizaţi că ceva este în neregulă, după ce o altă mamă al cărui copil era într-adevăr bolnav de cancer a contactat-o pe Emily și a devenit suspicioasă că minte despre boala fiului ei.

Medicii de la Spitalul de Copii Nationwide au confirmat că băiatul nu era bolnav. Emily Creno-King a fost arestată și acuzată de punerea în pericol a unui copil.

Cauţiunea ei a fost stabilită la 50.000 de dolari și i-a fost interzis să aibă contact nesupravegheat cu fiul ei.

Ea este acum în cursul unei evaluări de sănătate mintală, în funcţie de care medicii vor stabili dacă ea are sindromul Munchausen, o afecţiune care îi face pe părinți să mintă pentru atenție.

Emily Creno-King l-a ras în cap pe copilul ei în vârstă 4 ani, JJ, pentru a-i face pe oameni să creadă că el este în faza terminală a cancerului la creier.

Emily Creno-King, în vârstă de 31 de ani, din Ohio, a minţit pe toată lumea că fiul ei are cancer cerebral în fază terminală pentru a primi bani și cadouri de la prieteni, familie şi

Articolul in News Timisoara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

PROTEST în Piața Victoriei al salariaților APIA, AFIR și MIPE față de noile măsuri fiscale: „Afecteaza administrarea fondurilor europene”

Gandul acum o ora
Angajați din instituțiile care gestionează fonduri europene protestează marți, 16 iulie, în Piața Victoriei, față de măsurile fiscale ale Guvernului. Ei susțin că aceste decizii afectează grav administrarea banilor europeni. Zeci de salariați din AP

INS: În 2023 cheltuielile de protecție socială au crescut cu 15,4%

Mediafax acum 34 minute
Din această sumă, 259,8 miliarde de lei au reprezentat prestații sociale directe, restul fiind costuri administrative. Veniturile de protecție socială au totalizat 259,4 miliarde de lei, în creștere cu 12,1% față de 2022. Ponderea cheltuielilor de p

Titularizare 2025. Proba scrisă are loc astăzi, sunt așteptați aproape 40.000 de candidaţi

HotNews acum 2 ore
Concursul național pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul preuniversitar, sesiunea 2025, începe marți, 15 iulie, cu proba scrisă. Proba scrisă se desfăşoară începând cu ora 9:00, în 121 de centre de concurs din 41 de judeţe şi din muni

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum o ora
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Un mort și doi răniți după un accident între două TIR-uri și o mașină, în Timiș

Press Alert acum o ora
Foto: DRDP Timișoara / Facebook Un bărbat a murit într-un accident rutier petrecut marți dimineață, în Remetea Mare, județul Timiș, pe drumul spre A1. În coliziune au fost implicate două TIR-uri și un autoturism cu cinci persoane. Pompierii din Deta

Primele rezultate la examenul de Definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025

Ziua Constanta acum 2 ore
Primele rezultate ale examenului de definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025, în centrele de examen și pe pagina de internet a examenului, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.. Contestațiile se depun la centre

Prima reacție de la Moscova după ultimatumul dat de Trump pentru Rusia: „Lumea a tremurat, așteptându-se la consecințe”

HotNews acum 52 minute
Fostul președinte rus Dmitri Medvedev spune marți că Moscovei „nu-i pasă” de „ultimatumul teatral” pe care președintele american Donald Trump l-a dat Kremlinului pentru un acord de pace cu Ucraina, transmite Reuters. Trump a anunțat luni noi arme pe

Serghei Lavrov s-a întâlnit cu Xi Jinping la Beijing

HotNews acum 2 ore
Șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, a avut marți o întâlnire bilaterală la Beijing cu președintele Xi Jinping, a informat Ministerul Afacerilor Externe de la Moscova, potrivit AFP și Reuters. Această întâlnire a avut loc în cadrul participării l

Timiş - Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi două autotrenuri, în zona localităţii Remetea Mare - o persoană a murit şi alte două au fost rănite

News.ro acum 2 ore
O persoană a murit şi alte două au fost rănite în urma unui accident în care au fost implicate un autoturism şi două autotrenuri, produs marţi, pe DN6G, în zona localităţii Remetea Mare, din judeţul Timiş.

Explozie urmată de incendiu la o casă din Cordun

Ceahlaul acum 2 ore
Forțe și mijloace de intervenție din cadrul Detașamentului Roman au acționat pe 14 iulie pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs ca urmare a unei explozii la o casă din localitatea Pildești, comuna Cordun. Evenimentul a fost anunțat pr

Vremea

București
acum

29°
mar.

20°/36°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

27°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/25°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

16°/26°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

26°
mar.

21°/33°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°