HC Zalău a pierdut, ieri, pe teren propriu cu 24-22 în faţa trupei "U" Jolidon Cluj, într-un meci contând pentru etapa a doua a Ligii Naţionale.
În prima repriză, clujencele au marcat trei goluri consecutive, iar apoi au rămas la cârma jocului. În minutul 20 scorul devenea 11-6 pentru oaspete, prin reuşita lui Chintoan, moment în care managerul echipei gazdă a solicitat time-out. La pauză, U Jolidon Cluj avea un avantaj de patru goluri, 14-10.
Nici repriza secundă nu a adus revirimentul echipei din Zalău, în minutul 40 consemnându-se un avantaj de şapte goluri pe tabelă pentru U Jolidon, respectiv 20-13. Urmează cinci minute în care HC Zalău a reuit să se apropie, prin patru goluri consecutive, determinându-l pe antrenorul echipei U Jolidon să ceară, la rândul său, time-out.
Până la finalul partidei, echipa oaspete a menţinut o diferenţă de trei-patru goluri, adjudecându-şi în cele din urmă meciul cu scorul de 24-22., scrie agerpress.