Supremia Grup, companie care este deţinută de familia Bara din Alba şi care este activă în domeniul ingredientelor pentru industria alimentară, are în plan extinderea exporturilor către pieţe ca Rusia, Ucraina, Kazahstan şi Uzbekistan.
În prezent, valoarea exporturilor companiei ajung la 20 de milioane de lei (4,5 milioane de euro), adică circa 14% din cifra de afaceri a companiei, şi principalele ţări în care produsele făcute în fabrica din Alba Iulia ajung sunt Germania, Danemarca, Turcia, Ungaria şi Austria.
Afacerea cu ingrediente alimentare a fost începută de Mihaela şi Levente Bara în anul 2000. Compania deţine o unitate de producţie în Alba Iulia în care a investit 9 milioane de euro.
După aproape 13 ani de activitate pe piaţa ingredientelor, compania s-a hotărât să investească în cultivarea condimentelor autohtone. Astfel, Supremia a achiziţionat deja 30 de hectare de teren pe care în următorii ani va cultiva ardei, pătrunjel şi alte produse care apoi vor fi procesare în unitatea de producţie din Alba Iulia.
Supremia produce ingrediente alimentare, printre care condimente, mixuri, arome, membrane sau stabilizatori alimentari. Pe unele segmente din piaţa ingredientelor alimentare Supremia este în competiţie cu Puratos, Rompak sau Fuchs.
Citiţi mai multe pe www.zfcorporate.ro