Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO: CCIAT amendată de Primăria Timişoara

Publicat in News Timisoara, sâmbătă 14 septembrie 2013 ·

Încă de acum două săptămâni, viceprimarul Traian Stoia, ameninţa că cei care locuiesc în clădirile istorice din Piaţa Victoriei vor fi amendaţi dacă aparatele de aer condiţionat sunt îndreptate către centrul oraşului. Proprietarii acestor imobile riscă să fie sancţionaţi cu 8.000 de lei dacă nu respectă legea.

În urmă cu două săptămâni Stoia spunea că în primă fază proprietarii imobilelor din centrul oraşului vor fi somaţi iar mai apoi se va trece la amenzi. “ În perioada următoare vor fi transmise timișorenilor care stau în clădiri istorice mai multe somații prin care aceștia sunt obligați să intre în legalitate. Aparatele de aer condiționat nu mai trebuie să fie amplasate pe fațada dinspre Piața Victoriei. Aceste aparate trebuie mutate în curtea interioară. De asemenea cei care și-au pus geamuri termopan fără autorizației trebuie să intre și ei în legalitate. Cine nu respectă aceste minime reguli poate primi amenzi de până la 8.000 de lei”, declara Stoia în urmă cu două săptămâni.

Viceprimarul social-democrat spune că CCIAT (Camera de Comerţ Industrie şi Agricultură Timiş) este prima victimă. ” CCIAT a primit amendă din partea noastră din cauză că are mai multe aparate de aer condiţionat orientate către centrul Timişoarei iar acest lucru este interzis de legea monumentelor. Nu ne vom opri aici şi vom aplica noi amenzi celor care nu vor să respecte legea“, a concluzionat Traian Stoia.

Încă de acum două săptămâni, viceprimarul Traian Stoia, ameninţa că cei care locuiesc în clădirile istorice din Piaţa Victoriei vor fi amendaţi dacă aparatele de aer condiţionat sunt îndreptate către centrul oraşului. Proprietarii acestor imobile riscă să fie sancţionaţi cu 8.000 de lei dacă nu respectă legea.

În urmă cu două săptămâni Stoia spunea că în primă fază proprietarii imobilelor din centrul oraşului vor fi somaţi iar mai apoi se va trece la amenzi. “ 

Articolul in News Timisoara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dacian Cioloș, favorit pentru șefia SRI sau SIE. Nicușor Dan vrea un civil cu experiență la conducerea serviciilor

Gandul acum 49 minute
Fostul lider USR-PLUS și fostul premier al României în guvernul tehnocrat, Dacian Cioloș, are cele mai mari șanse să ocupe șefia unuia dintre cele două servicii de informații, respectiv SRI sau SIE, spun surse politice pentru Gândul. Întrebat în con

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Guvernul alocă 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă, pentru achiziţia de echipamente de desalinizare a apei pentru administraţiile locale din judeţul Mureş, după dezastrul de la Salina Praid

News.ro acum 51 minute
Guvernul alocă, la propunerea Ministerului Dezvoltării, 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă Bugetară pentru achiziţionarea de echipamente de desalinizare a apei în localităţile afectate din Judeţul Mureş, ca urmare a dezastrului de la Salina

Știri Constanța Guvernul aprobă acordul de mediu pentru retehnologizarea Unității 1 a CNE Cernavodă și extinderea depozitului de combustibil ars

Ziua Constanta acum o ora
În ședința Guvernului României din data de 14 iulie 2025 s-a adoptat Hotărârea de Guvern privind emiterea acordului de mediu pentru proiectul „Retehnologizarea Unităţii 1 a CNE Cernavodă şi extinderea Depozitului Intermediar de Combustibil Ars cu mo

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum o ora
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum 2 ore
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 3 ore
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 2 ore
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 5 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°