Săptămînalul Ţara noastră, tipărit la Cluj între 1922-1931, apoi la Bucureşti, după ce, mai înainte, apăruse la Sibiu, îl are ca director şi editorialist pe Octavian Goga.
Poet, publicist, dar şi om politic.
E la modă azi ca politicienii să se dea rutinei de a deschide bloguri şi a iscăli, în hotarele acestora, texte de cele mai multe ori scrise de alţi ţinători de condei, angajaţi cu ziua, asemenea curățitorilor de WC-uri la vilele burghezo-moșierilor postdecembriști. Nu de puţine ori, ziarele şi televiziunile profesioniste preiau fragmente din aceste produse şi le înfăţişează românilor ca şi cînd ar merita osteneala să fie luate în seamă.
În realitate, rîndurile iscălite de politicieni nu numai pe bloguri, dar şi în unele ziare, bucuroase că au făcut astfel rost de o umplutură tipografică pe gratis, împărtășesc, chiar şi cînd ele sînt concepute și postate de alții, o mediocritate care dă cititorului dureri de cap atroce.
Nu acelaşi lucru se poate spune despre textele lui Octavian Goga din Ţara noastră.
Ajuns politician, marele poet, totodată şi marele ziarist, nu-şi dezminte uriaşul talent chiar şi în aceste producţiuni săptămînale care, la o adică, aparţinînd unui fost ministru al Cultelor şi unui viitor ministru de Interne, te-ai aştepta să fie stîlcite sub bocancul interesului politic.
În numărul din 18 martie 1925, an IV, nr. 11, Octavian Goga publică un text făcut celebru de titlul unui volum aflat pe vremea comunismului în biblioteci la Departamentul D, al cărţilor care se dădeau la sală doar cu aprobarea directorului:
Mustul care fierbe.
În primăvara lui 1923, Octavian Goga îşi aminteşte de o secvenţă trăită la Chişinău în zilele care au urmat realipirii Basarabiei la patria-mamă.
Dînd curs uriaşului său talent, autorul face dintr-o producţie gazetărească o capodoperă de moralist, rezistentă în timp, atrăgîndu-ne