Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Invitaţie la Gospel fără bariere

Publicat in News Timisoara, sâmbătă 14 septembrie 2013 ·

În 5 şi 6 octombrie Asociaţia Culturală TGP revine cu cea de-a III-a ediţie Gospel Fără Bariere. O întâlnire muzicală dincolo de limite. Un week-end, o singură zi de repetiţii şi trei concerte. Aceasta este provocarea pe care o lansează organizatorii tuturor iubitorilor de gospel între 15 şi 99 de ani. După repetiţiile de sâmbătă de la Casa Adam Müller Guttenbrunn ziua se va încheia cu un prim concert la Azilul de Noapte “Pater Jordan” din Timişoara. Duminică la ora 14.30 coriştii vor cânta la Centrul Medical “Cristian Şerban” pentru pacienţi şi publicul din Buziaş, iar la ora 19.30 la Colegiul Naţional de Artă “Ion Vidu” din Timişoara.

“Proiectul acesta nu este un cor, e o aventură. Ne propunem să ducem muzica dincolo de spaţiile convenţionale de spectacol şi să dizolvăm nişte bariere sociale şi mentale. Bucuria împărtăşită de corişti şi public devine un mijloc de comuniune şi un prilej de a realiza egalitatea oamenilor, dincolo de rolurile şi limitele sociale care îi despart”, ne-a explicat Dominic Samuel Fritz, dirijorul şi totodată preşedintele Asociaţiei. Corul va fi acompaniat de doi străluciţi muzicieni timişoreni, pianistul Marcelle Poaty-Souami şi percuţionistul Sergiu Cătană. Cei care doresc să-şi ofere experienţa unică de a cânta împreună cu peste 100 de oameni cu muzica în sânge şi un strop de nebunie, sunt invitaţi să se înscrie pe site-ul www.asociatia-tgp.ro din 14 până în 29 septembrie.

Participarea este liberă, nu se cere experienţă corală, nu se fac audiţii şi selecţii, singura condiţie fiind prezenţa obligatorie la întregul program. Organizatorii susţin că experienţa de a cânta gospel în această formulă şi cu un dirijor carismatic, dă dependenţă, ceea ce explică numărul tot mai impresionant al participanţilor de la o ediţie la alta. Gospel Fără Bariere a fost lansat cu succes în octombrie 2012, iar anul acesta în februarie a strâns

Articolul in News Timisoara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Naționala României revine în țară miercuri seară. Apelul către suporteri

HotNews acum o ora
Echipa naţională de fotbal a României va reveni la București miercuri seară, după eliminarea de la Euro 2024 în faza optimilor de finală. Federația Română de Fotbal face un apel către fani să nu vină la aeroport, deoarece nu va fi posibilă interacți

Rezultatele la Evaluarea Națională 2024, publicate miercuri. Vezi listele cu notele și mediile elevilor, pe județe

HotNews acum 3 ore
Rezultatele la Evaluarea Națională 2024 vor fi publicate în scurt timp de Ministerul Educației, pe site-ul evaluare.edu.ro. Atunci veți găsi mai jos în articol listele cu notele și mediile primite de elevi la Evaluarea Națională 2024. Ministerul Ed

ANM - Atenţionare meteorologică de ploi şi vijelii în 14 judeţe - HARTA

News.ro acum 19 minute
Meteorologii au emis o atenţionare cod galben de ploi şi vijelii în 14 judeţe, valabilă până miercuri la ora 23. Intervalul de valabilitate pentru atenţionare este 3 iulie, ora 10 – 3 iulie, ora 23, fenomenele vizate fiind instabilitate atmosferică

Mai mult de jumătate dintre români își doresc un independent ca viitor președinte al țării SONDAJ

Ziare.com acum 3 ore
Mai mult de jumătate dintre români sunt de părere că viitorul preşedinte al României ar trebui să fie un lider politic independent de partidele politic, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro. Acelaşi sondaj mai relevă că 38,7 % d

Vremea se răceşte miercuri în Capitală. După-amiaza sunt aşteptate ploi

Mediafax acum 44 minute
Miercuri, până la ora 23.00, vremea se va răci semnificativ în Bucureşti, astfel că temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 27 de grade. Cerul va fi temporar noros, iar după-amiaza va creşte probabilitatea pentru averse, descărcări electr

"Modernizarea" TAROM: Compania aeriană de stat cumpără în leasing două aeronave Boeing 737 MAX 8

Wall-Street.ro acum 50 minute
TAROM a semnat un contract de leasing pentru achiziţia a două aeronave Boeing 737 MAX 8 cu CDB Aviation, subsidiara irlandeză a CDB Financial Leasing Co, Ltd. Cele două aeronave fac parte din procesul de modernizare a flotei TAROM şi vor fi livrate

NATO va trimite un emisar special permanent în Ucraina. Care va fi misiunea lui

Ziare.com acum o ora
Statele membre ale NATO au decis să trimită un emisar special la Kiev, extinzând astfel prezenţa civilă a Alianţei Nord-Atlantice în Ucraina, a declarat marţi, 2 iulie, un purtător de cuvânt al organizaţiei pentru DPA. Oficialitatea aliată de rang î

Un băiat de 11 ani din județul Dolj a murit în ambulanță după ce s-a intoxicat cu o substanță împotriva puricilor

HotNews acum 30 minute
Un copil de 11 ani dintr-o localitate din Dolj a murit marți noapte într-o ambulanță, iar Poliția a anunțat o anchetă. Atât mama, cât și sora băiatului au ajuns și ele la spital după ce s-au intoxicat cu o substanță împotriva puricilor. Inspectoratu

Crima de la Padina. Un procuror şi un poliţist ar fi fost martori la măcelul comis de frații Fabian

Adevarul acum 35 minute
Noi date au ieşit la iveală despre crima de la Padina. Un poliţist şi un procuror ar fi fost martori în momentul în care un bărbat a fost ucis de fiii vrăjitoarei Sidonia la o petrecere.

Metrorex a cumpărat 14 kilometri de şină nouă pentru magistralele 1 şi 2

Mediafax acum o ora
Metrorex a anunţat miercuri că cumpărat 14 kilometri de şină nouă pentru magistralele 1 şi 2. Înlocuirea şinelor se va face pe timpul nopţii, fără afectarea traficului, a transmis compania.

Vremea

București
acum

22°
mie.

19°/25°
joi

17°/28°
vin.

21°/31°
sâm.

21°/33°
Iasi
acum

17°
mie.

15°/20°
joi

14°/23°
vin.

14°/28°
sâm.

16°/30°
Constanta
acum

25°
mie.

21°/27°
joi

18°/26°
vin.

20°/29°
sâm.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

13°/21°
vin.

14°/25°
sâm.

16°/28°
Timisoara
acum

20°
mie.

15°/24°
joi

13°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/34°