Austriecii estimează că în acest sezon de iarnă vor atrage cu 5% mai mulţi români faţă de anul trecut, bazându-se pe ofertele speciale pentru familiile cu copii, hotelurile dotate cu centre spa şi evenimentele care se organizează în staţiuni, potrivit companiei Austria Incoming.
„Anul trecut în staţiunile austriece pe care le reprezentăm s-au înregistrat 870.000 de înnoptări ale turiştilor români. Anul acesta ne aşteptăm la o creştere cu 5%“, a spus Hans Wallner, proprietarul Austria Incoming, companie de consultanţă din România care a anunţat miercuri deschiderea sezonului de schi şi a prezentat ofertele regiunilor Mostviertel, Alpii Vienezi, Gastein, Otztal, Abtenau, Millstater See, Hochkonig, Zell am See Kaprun, Arlberg, Bregenzerwald şi Parcul Naţional Hohe Tauern din Carintia.
Întrebat de ZF dacă a fost în staţiunile montane româneşti, Hans Wallner a spus că da, „sunt frumoase“, dar că „infrastructura mai are potenţial de dezvoltare“.
Cu mii de kilometri de pârtii şi investiţii de zeci de milioane de euro în instalaţii de cablu, dar şi în hoteluri de lux cu centre spa, Austria atrage anual peste 20 de milioane de vizitatori străini, din care aproximativ 150.000 sunt români.
Miercuri seara, cu câteva luni înaintea deschiderii sezonului, mai mulţi reprezentanţi ai unor regiuni montane din Austria au venit la Bucureşti cu prezentări power point şi cataloage pentru a-şi face cunoscute ofertele din acest sezon.
De cinci ani austriecii îşi promovează pe piaţa locală vacanţele la schi, în regiuni precum Zell am See Kaprun, Mostviertel sau Gastein. Aceeaşi strategie o au şi francezii. În acelaşi timp, România nu organizează astfel de evenimente în străinătate pentru a atrage mai mulţi vizitatori străini.
Citiţi mai multe pe www.zfcorporate.ro
Acest articol a apărut în ediţia tipă