* ADEVARUL
* Loteria Română împlineşte 107 ani. Povestea norocului: de la jocuri organizate în biserici la scandaluri de milioane de euro
Loteria Română aniversează în acest sfârşit de săptămână 107 ani de la înfiinţare, timp în care a bătut atât recorduri, însă a fost implicată şi într-o serie de mega-scandaluri. Actul de naştere îl constituie o lege dată de regele Carol I pentru constituirea unui fond destinat sătenilor, în 1906, pe când România era Mică, iar foametea şi mizeria printre ţărani era mare. Mai târziu, în 1931 se va organiza prima Loterie de Stat, pe clase. Banii câştigaţi intrau în Fondul General Sanitar de Ocrotire. Primele jocuri loto se derulau iniţial în biserici, iar câştigurile erau date săracilor şi bolnavilor. Acestea nu erau în bani, ci tot felul de obiecte. În 1934 apare Regia Loteriei de Stat. În anii '50, câştigurile constau în stofă de import sau, ocazional, câte o motocicletă Moskva. Cu timpul, premiile au devenit mai valoroase. Mai întâi au apărut excursiile în străinătate, dar şi maşinile şi apartamentele.
* Proiectul de lege Roşia Montană o ia de la capăt în Parlament
Premierul Victor Ponta şi liderul PNL Crin Antonescu au decis să reia dezbaterile la proiectul de lege privind exploatarea de la Roşia Montană, renunţând la procedura de urgenţă. Astfel, chiar dacă în comisiile Senatului a primit aviz negativ, proiectul de lege îşi va relua traseul legislativ. La finalul unei şedinţe-fulger la Parlament, liderii USL au anunţat că aleşii se vor strânge, totuşi, într-o comisie specială şi vor analiza proiectul minier. Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Eugen Nicolicea, a explicat traseul legislativ al proiectului. "Trebuie retrasă procedura de urgenţă de către Biroul Permanent. Apoi, proiectul se dezbate în comisia specială, de unde este trimis din nou la comisiile permanente (n.r.- juridică şi de administraţie),