Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un europarlamentar italian contestă legea privind eutanasierea maidanezilor din România

Publicat in Antena 3, sâmbătă 14 septembrie 2013 ·

Eurodeputatul liberal italian Andrea Zanoni afirmă că i-a trimis o scrisoare preşedintelui Traian Băsescu pentru a exprima nemulţumirea faţă de legea privind eutanasierea maidanezilor, politicianul adresându-se şi Comisiei Europene pentru adoptarea de reglementări la nivel UE privind animalele.

"La două zile după moartea copilului în România, când se anunţa că proiectul privind eutanasierea va fi supus votului, i-am scris preşedintelui Traian Băsescu împreună cu colegii din grupul italian pentru protecţia animalelor, fără a primi vreun răspuns", afirmă eurodeputatul italian Andrea Zanoni, membru al Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa şi al Comisiei Parlamentului European pentru Ocuparea forţei de muncă şi Afaceri sociale, conform Mediafax.

"Am văzut imagini care prezentau câini omorâţi cu multă cruzime pe străzi şi ne-am mobilizat pentru ca cel puţin eutanasierile să fie făcute cu mai multă milă. Nu putem face mai mult, dat fiind că maidanezii sunt omorâţi şi în alte state UE şi întrucât lipseşte cadrul legal real şi complet privind animalele. Comisia Europeană trebuie să propună neapărat un proiect de lege, lucrăm în acest sens", precizează eurodeputatul italian, citat de blogul ziarului La Repubblica.

Eurodeputatul reaminteşte că Italia are probabil cea mai avansată lege din cadrul UE în acest domeniu, o dispoziţie care interzice uciderea animalelor. Însă "cazul României şi lipsa unor măsuri comune la nivelul Uniunii Europene redeschide şi dezbaterea despre transporturile necontrolate de animale (...), din ce în ce mai frecvente pe continentul european", subliniază eurodeputatul italian.

Situaţia din România a stârnit indignare în rândul asociaţiilor pentru protecţia animalelor din Italia, care fac apel la organizarea de proteste în faţa misiunilor diplomatice ale României, pentru revizuire

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul șefului NATO după decizia României de a dona Ucrainei un sistem Patriot

Ziare.com acum o ora
Decizia României de a dona Ucrainei o baterie de rachete antiaeriene Patriot a fost salutată joi, 20 iunie, și de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, care consideră că a fost "foarte necesară" pentru consolidarea apărării aeriene a teritor

Doliu la Hollywood! A murit actorul Donald Sutherland

Ziua Constanta acum o ora
Actorul canadian Donald Sutherland a murit, joi, la vârsta de 88 de ani, dintre care aproximativ 50 de ani i-a petrecut în industria cinematografică, conform The Standard, Variety și Deadline. Donald Sutherland, care în 2017 a primit un Oscar pentru

Putin avertizează că va merge pînă la capăt în Ucraina. De ce spune că o înfrângere ar fi sinonimă cu sfârşitul statalităţii Rusiei

Adevarul acum o ora
Pentru Rusia, o înfrângere strategică în Ucraina ar însemna sfârşitul statalităţii sale, astfel că de ce să ne fie frică, trebuie să mergem până la capăt, a declarat presedintele rus Vladimir Putin într-o întâlnire cu ziariştii ruşi la finalul vizit

CE de nataţie: Ştafeta României, cu David Popovici în componenţă, a ocupat locul cinci la 4x100 m liber. Popovici a fost primul după 100 de metri

News.ro acum o ora
Ştafeta României, formată din Patrick Sebastian Dinu, Alexandru Szilagyi, George-Adrian Raţiu şi David Popovici, s-a clasat pe locul cinci la 4x100 metri liber, la Campionatul European de nataţie, de la Belgrad. România a încheiat proba cu timpul 3:

Euro 2024: Danemarca şi Anglia au remizat, scor 1-1

News.ro acum o ora
Echipa naţională a Angliei a terminat la egalitate joi, la Frankfurt, scor 1-1, cu echipa naţională a Danemarcei, într-un meci din grupa C a turneului final Euro 2024. La Frankfurt am Main, englezii au deschis scorul în minutul 18, când Kyle Walker

Focar de tuberculoză la o grădiniţă privată din Iaşi/ Ancheta epidemiologică este în desfăşurare

News.ro acum o ora
Un focar de tuberculoză a fost identificat la o grădiniţă privată din judeţul Iaşi, reprezentanţii Spitalului de Pneumoftiziologie şi ai Direcţiei de Sănătate Publică desfăşurând o anchetă epidemiologică.

Aeroportul din Iași a trecut pragul de 1 milion de pasageri. În cât timp s-a realizat această performanță

Ziare.com acum 35 minute
Aeroportul din Iaşi a sărbătorit, joi, 20 iunie, pentru a şasea oară în istoria sa, "pasagerul cu numărul 1 milion", aceasta fiind o bucureşteancă sosită cu o aeronavă a companiei TAROM, pe ruta Bucureşti (Otopeni) - Iaşi. Potrivit unui comunicat de

SUA suspendă livrările de sisteme antiaeriene Patriot către toate țările, cu o singură excepție. Lovitură uriașă pentru Putin

Ziare.com acum 2 ore
Ucraina va avea de acum înainte prioritate în furnizarea de sisteme antiaeriene Patriot, au anunţat joi, 20 iunie, Statele Unite. Mai mult, livrările acestora către alte ţări vor fi suspendate, relatează agenţiile AFP şi EFE. Administraţia americană

Scriitorul Ion Vianu a murit la vârsta de 90 de ani

News.ro acum 4 ore
Ion Vianu, medic psihiatru şi scriitor, disident şi colaborator la Radio Europa Liberă înainte de 1989, a murit la Morges, în Elveţia, la vârsta de 90 de ani, a anunţat pe Facebook nepotul său, Vlad Alexandrescu, fost ministru al Culturii. Ion Vianu

Mario Iorgulescu scapă de condamnarea de 13 ani şi 8 luni de închisoare, după ce ICCJ a dispus rejudecarea dosarului în apel

Wall-Street.ro acum 6 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în casaţie (o cale extraordinară de atac) formulat de Mario Iorgulescu şi a anulat decizia Curţii de Apel Bucureşti din octombrie 2023 prin care acesta a fost condamnat la 13 ani şi 8 luni închiso

Vremea

București
acum

25°
joi

23°/38°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/34°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

18°
joi

18°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
Constanta
acum

26°
joi

21°/28°
vin.

20°/25°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

20°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

24°
joi

22°/34°
vin.

21°/37°
sâm.

22°/38°
dum.

20°/32°