Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UNPR vrea unitate pentru repornirea economiei afectate de criză

Publicat in Ora de Timis, sâmbătă 14 septembrie 2013 ·

Galerie Foto

TIMIŞOARA. Repornirea economiei româneşti după criza economică este una dintre cele mai grave probleme ale ţării, soluţii există, dar este nevoie de unitate, a declarat sâmbătă, la Timişoara, deputatul Valeriu Steriu, vicepreşedintele UNPR.

În perioada 13-14 septembrie, oraşul nostru găzduieşte Reuniunea regională a organizațiilor UNPR din Regiunea V Vest, din județele Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara și Arad.

Avem nevoie de unitate pentru a folosi fondurile europene, în a limpezi şi a debirocratiza administraţia, pe toate căile, astfel încât aceste fonduri să ducă la dezvoltarea ţării. Acest lucru îl spun uitându-mă în agricultură, unde au intrat mulţi bani, dar, din păcate, randamentul, productivitatea nu sunt încă vizibil ridicate, a declarat Valeriu Steriu.

Vicepreşedintele UNPR a subliniat faptul că nevoia de unitate se resimte în toate domeniile, de la infrastructura care aduce investiţii, la viziunea economică pe termen mediu, o strategie pe termen mai lung.

Steriu a punctat că UNPR are specialişti cu expertiză în multe domenii economice de importanţă majoră – în energie, unde resursele pe care România le are încep să fie tot mai bine valorificate, în probleme care ţin de mediu, de învăţământ şi în toată sfera de protecţie socială.

Chiar dacã suntem un partid relativ mic şi tânăr, calitatea specialiştilor noştri ne dau încrederea că vom putea contribui alături de colegii din USL la o viziune, cel puţin pe termen mediu, pentru ca România, în următorul exerciţiu bugetar al UE (2014-2020) să folosească într-un mod mult mai pragmatic şi mai eficient banii alocaţi de comunitatea europeană, alături de care vor fi puşi, bineînţeles, şi bani din bugetul naţional, a explicat vicepreşedintele UNPR.

La întâlnirea de la Timişoara au fost prezenţi deputaţii Ion Răducanu, preşedintele UNPR Timiş, deputatul Valeriu Steriu, vic

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu la un magazin de pe Şoseaua Virtuţii din București. Focul s-a extins și la un hotel / Zeci de persoane evacuate

HotNews acum 26 minute
Un incendiu a izbucnit vineri dimineață la un magazin situat pe Şoseaua Virtuţii, care s-a propagat și la faţada şi terasa unui hotelul aflat în apropiere, unde a pătruns fumul, atât pe casa scării, cât şi în camere, anunță ISUBIF. Potrivit ISUBIF,

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 40 minute
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 11 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 2 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum o ora
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Academia științifică Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei

Adevarul acum 45 minute
Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei dacă simte că nu poate contribui la atenuarea atacurilor administraţiei Trump asupra cercetării.

Grecia intră într-unul dintre cele mai puternice valuri de caniculă din ultimii ani. Până la cât vor urca temperaturile

HotNews acum 2 ore
Temperaturile foarte ridicate înregistrate în ultimele zile în Grecia vor fi urmate la începutul săptămânii viitoare de un val și mai mare de căldură, cel mai puternic de până acum în acest an, scrie publicația elenă To Vima, preluată de Rador Radio

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 11 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum 10 ore
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

Vremea

București
acum

20°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

19°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

17°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°