Legislația europeană în materie de vinuri este foarte strictă.
În materie de vinuri, precum și în practic tot ce privește alimentația și protecția consumatorilor, există o legislație europeană foarte strictă, in special in legătură cu denumirile, dar si cu metodele de tratare, in primul rînd în chestiunea continutului de alcool si de sulfiți, care asigura conservarea vinurilor si care uneori le pot chiar schimba culoarea.
Europa a intervenit însă tardiv (abia în 2005), deși definitiv, în procesele de fabricare, de denumire și de conservare a vinurilor. Au fost definite astfel regulile șaptalizării, ale adăugării unei cantități de zahăr pentru a produce mai mult alcool (adăugarea unei cantități de zahăr în timpul fermentării nu face vinul mai dulce, ci produce mai mult alcool).
Peste tot producătorilor le mai e impusa si "trasabilitatea". Altfel zis, eticheta sticlei trebuie să indice cu precizie originea vinului, nu însă și soiurile de struguri, această precizare fiind cel mai adesea facultativă.
Legislatia europeană le completează pe cele naționale. Cea din Franța, de pildă, e foarte stricta, iar clasificarea vinurilor impune un sistem național, tradițional, cu reguli rigide contestate în alte țări producătoare de vin.
Multe vinuri conțin substanțe adăugate, care nu provin în mod natural din procesul fermentării. Astfel, o substanță cum e dibutilul ftalat, cea invocată de Rusia pentru a bloca importurile de vin moldovenesc, nu are ce căuta în vin și pe bună dreptate poate fi clasată printre impuritățile toxice. E vorba de fapt de un aditiv folosit la fabricarea plasticului.
In schimb, majoritatea vinurilor conțin sulfiți. Sulfiții (bioxidul de sulf) sînt produși în stare de naturală în vin prin fermentare, însă producătorii adaugă în mod sistematic o oarecare cantitate de sulfiți vinului, pentru
