Cojocăritul este un străvechi meşteşug artistic în Ţara Făgăraşului care păstrează peste veacuri tradiţia, iar unul dintre puţinii meşteri care a păstrat acest meşteşug din tată-n fiu este Dumitru Sofronea

Pentru Dumitru Sofronea, cojocăritul este o tradiţie de familie. A învăţat de mic meserie de la tatăl lui, cel mai vestit cojocar din România la vremea sa, vreme în care începe povestea celebrelor cojoace de Drăguş. Meşterul cojocar s-a născut pe 24 septembrie 1935, iar cei care îl cunosc sau au prilejul să vorbească cu el îşi pot da seama uşor că este o emblemă a satului românesc încă după port. De pe cap nu-i lipseşte pălăria ciobănească de culoare neagră menită să-l apere de razele soarelui şi de ploaie, iar de la brâu şerparul, un accesoriu tare drag.

De mic a învăţat taina meşteşugului

Arta de a crea cojoace şi pieptare originale, care i-a asigurat mijloacele de subzistenţă, a preluat-o de la tatăl său. „De la clasa I mi-a cumpărat briceag ca să fac cheutori şi nasturi. A vrut să mă înveţe, că aşa se câştigă pita, iar dacă nu le făceam bine, mi le dădea de cap”, a mărturisit priceputul meşter cojocar. Tatãl lui a fãcut pieptare şi cojoace atât pentru boieri, cât şi pentru Regele Mihai. Înzestrat cu vioiciune şi iscusinþã, creaþiile lui Dumitru Sofronea nu sunt doar foarte frumoase, ci şi originale. Frumuseþea şi mãiestria cusãturilor marca Sofronea vorbesc despre tradiþiile pãstrate de veacuri de locuitorii din Þara Oltului. Minunile care ies din mâinile lui sunt încãrcate cu motive tradiþionale, florale şi geometrice deosebite, iar culorile pe care le foloseşte în mod fidel sunt: roşul, negrul, verdele, galbenul şi siclamul. „Culoarea care predominã o aleg în funcþie de zona pentru care facem cojoacele”, spune cojocarul din Þara Fãgãraşului.

Pentru a câştiga ani în câmpul muncii, bărbatul a lucrat şi la „Cooperativă”, însă atunci