Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cu toaletă de 300.000 de lei, elevii din Dobric îşi fac nevoile tot în fundul curţii

Publicat in Adevarul, sâmbătă 14 septembrie 2013 ·

În timp ce unii îşi ridică case confortabile cu 300.000 de lei, în satul Dobric din Căianul Mic, s-a ignorat clădirea care adăposteşte şcoala şi s-a investit într-un grup sanitar. Acesta nu este utilizabil nici la această dată pentru că deşi este gata nu este racordat la apă.

Cu grup sanitar de 300.000 de lei elevii şi profesorii din satul Dobric, comuna Căianul Mic, sunt nevoiţi să utilizeze tot WC-ul din fundul curţii. Asta pentru că deşi construcţia este gata, nimeni nu a mai racordat-o la apă.

300.000 de lei a primit Primăria Căianul Mic în anul 2008, alături de alte 19 unităţi de învăţământ din judeţul Bistriţa-Năsăud pentru a-şi construi grupuri sanitare.

Au trecut mai bine de patru ani de atunci şi grupul sanitar tot nu este funcţional. Potrivit inspectoratului şcolar adjunct Mihai Mureşan primăria a fost rugată să facă o fântână şi să branşeze grupul sanitar la apă, pentru a putea fi utilizat până nu se degradează şi încep să dispară obiectele sanitare din interior.

Mai trist este faptul că grupul sanitar este gata încă din anul 2010 şi tot de atunci autorităţile locale nu au reuşit să facă un bazin de acumulare şi să-l racordeze la apă curentă.

Constructorii au finalizat lucrarea, cu excepţia racordării grupurilor sanitare la apă. Au refuzat să facă acest lucru pentru că nu şi-au primit toţi banii pentru ce deja executaseră.

Se pare că de vină pentru această situaţie ar fi tocmai Ministerul Educaţiei care a virat doar jumătate din banii promişi pentru aceste lucrări. Acum nevoită să remedieze situaţia este tocmai Primăria Căianul Mic, în administrarea căreia se află şcoala.

Altă locaţie, aceleaşi probleme

Exact aceeaşi problemă o întâlnim în comuna Negrileşti, unde şcoala a primit tot 300.000 de lei pentru un grup sanitar destinat elevilor. Nici în acest c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România în Schengen de la 1 ianuarie 2025. Reacția lui Adrian Mititelu la adresa lui Marcel Ciolacu

Gazeta Sporturilor acum 42 minute
Adrian Mititelu, finanțatorul de la , și-a exprimat susținerea pentru Marcel Ciolacu, candidatul din partea PSD pentru prezidențiale, după anunțul conform căruia România va intra în Schengen de la 1 ianuarie 2025.

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 54 minute
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum 2 ore
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 4 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum 2 ore
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

Elena Lasconi: Sunt sigură că voi intra în turul 2 şi că voi câştiga preşedinţia. Nu pentru că sunt arogantă, ci pentru că eu mă încred în români

News.ro acum 3 ore
Preşedinta USR, Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidenţiale, a declarat vineri că este sigură că va intra în turul 2 şi că va câştiga preşedinţia, nu pentru că este arogantă, ci pentru că se încrede în români şi pentru că, într-adevăr, este

A murit arhitectul cultului personalității al lui Nicolae Ceaușescu. De ce era Dumitru Popescu era supranumit „Dumnezeu”

Ziare.com acum 3 ore
Dumitru Popescu, unul din ultimii membri ai echipei lui Nicolae Ceaușescu, a murit la vârsta de 96 de ani. El a lăsat în urmă o carieră politică plină de controverse, având un profund impact asupra istoriei politice din țara noastră. Popescu, care e

Românii din diaspora vor putea vota până la ora 23:59 şi vineri şi sâmbătă, nu doar duminică

Mediafax acum 2 ore
„Decizia ÎCCJ a fost luată după ce USR a atacat în justiţie o decizie BEC care restrângea dreptul de vot al românilor din diaspora”, anunţă formaţiunea. BEC a decis că votul din diaspora la alegerile prezidenţiale se poate prelungi, dacă mai sunt oa

Mark Rutte merge în SUA pentru a discuta cu Donald Trump

Mediafax acum o ora
Rutte a zburat cu un avion guvernamental olandez, a precizat ziarul. Deoarece şeful NATO nu are un avion personal, alianţa închiriază adesea avioane de la aliaţii NATO. Radarele de zbor online arată că avionul guvernului olandez a aterizat în Florid

ANM: Vânt de peste 140 km/h, viscol puternic şi vizibilitate zero în zona de munte de peste 1800 m

Mediafax acum 41 minute
Meteorologii au emis o avertizare Cod roşu, valabilă vineri, până la ora 21.00, în zona de munte de peste 1800 de metri din judeţele Braşov, Argeş, Prahova, Dâmboviţa şi Sibiu. Se vor semnala intensificări puternice şi susţinute ale vântului care vo

Vremea

București
acum

vin.

3°/11°
sâm.

3°/6°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/7°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

10°
vin.

4°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/1°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°