- Social - nr. 180 / 14 Septembrie, 2013 In 1973, cand s-a nascut direct... in adidasi si-n blugi Cenaclul Flacara, eu aveam 21 de ani. Eram un adolescent, situat echidistant intre vremea copilariei, din care iesisem in urma cu 8-9 ani, si limita superioara de varsta, 30 de ani, care defineste formal-cronologic o generatie. Cenaclul era "fratele” nostru, al tuturor, al celor mai tineri sau mai putin tineri decat mine, din interiorul aceleiasi generatii! L-am iubit mult, de la inceput! Pe el si pe fascinantul sau parinte, Adrian Paunescu! A fost dragoste (de) la prima... manifestare de poezie si muzica! Aveam aproape 22 de ani cand am participat la un spectacol al Cenaclului. Imi pare rau si acum ca nu am fost acolo, atunci, la Bucuresti, la nasterea Cenaclului, in prima lui zi de viata, la primul spectacol! Stiam de existenta Cenaclului, citisem in "Flacara” chiar anuntul despre prima sedinta a Cenaclului, tinuta in 17 septembrie 1973, la Casa de Cultura a Sectorului 1 din str. Slatineanu nr. 16. La acea vreme, veneam destul de des de la Craiova la Bucuresti, sa vad marile spectacole ale teatrelor si filmele de la "Cinemateca” din str. Ion Campineanu. Veneam cu trenul, mai cu bilet, mai cu nasu’. Cateodata, de fapt, de cele mai multe ori, era mai scump biletul la teatru decat "darul” pentru nas! Intr-o dimineata am zis: gata, trebuie sa merg sa vad Cenaclul, despre care citeam in cronicile din "Flacara” lucruri atat de frumoase care se intamplau la spectacolele de la CC a Sectorului 1, la Club A, etc. Si, iata-ma, adolescentul provincial venind in Capitala, intr-o frumoasa zi de primavara a anului 1974, la manifestarea de poezie si muzica de la Teatrul "Ion Creanga”! Atunci, la acel prim spectacol, si apoi la atatea si atatea spectacole ale Cenaclului la care am participat, in Bucuresti sau prin tara noastra inconjurata pe-atunci de granite terestre inchise, de zidu