Comisia parlamentară specială pentru proiectul privind Roşia Montană ar urma să fie constituită marţi, prin votul plenului Parlamentului şi să fie condusă de către deputatul PSD de Bacău, Iulian Iancu. Acesta este preşedintele Comisiei pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor, fost secretar de stat în Ministerul Economiei.
Reamintim că duminică seara cei 33 de mineri care se blocaseră în subteran de cinci, respectiv trei zile, au ieşit din mină, după aproape o oră de discuţii cu premierul Victor Ponta care s-a deplasat la Roşia Montană. Acesta a ieşit din subteran alături de mineri.
“Le-am promis că se face comisie şi aducem aici comisia, să se decidă aici”, a afirmat premierul Victor Ponta, la ieşirea din galerie.
Totodată, primul-ministru a declarat că nimeni nu se poate antepronunţa în privinţa situaţiei minerilor de la Roşia Montană, pentru că “nu ştiu ce viaţă au oamenii aceştia”.
Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, după întâlnirea cu Victor Ponta, că PSD a convenit să se revină la constituirea unei Comisii parlamentare speciale pentru Roşia Montană şi retragerea procedurii de urgenţă pentru proiectul de lege.
“Eu mi-am reafirmat convingerea că este un proiect care în mod normal se asumă sau nu se asumă de către Guvern. Domnul prim-ministru a rămas pe ideea că proiectul a fost înaintat în Parlament. PSD a convenit, vorbesc de domnul Ponta în calitate de lider PSD, să revenim la formula convenită iniţial, a unei comisii speciale în Parlament, deci să solicite retragerea procedurii de urgenţă, comisie la care nu m-am opus niciodată şi care să se constituie după retragerea procedurii de urgenţă din Senat”, a spus Antonescu, după întâlnirea pe care avut-o cu premierul Victor Ponta şi alţi lideri din USL la cabinetul său de la Senat.
El a precizat că la nivelul comisiei speciale ar urma să aibă loc audieri ale t