Claudia Martins şi Rafael Carriço sunt directori şi coregrafi ai companiei de dans portugheze Vortice. Absolvenţi ai Escola Superior de Dança din Lisabona şi ai Hoggenschool Dansacademie Tilburg din Olanda, cei doi artişti s-au dedicat cu trup şi suflet dansului contemporan.
Vortice Dance Company va prezenta, în cadrul celei de a 14-a ediţii a Întâlnirilor JTI, două spectacole diferite, „Dracula“ şi „Soliloquy“, pe 16 şi 19 septembrie, la Opera Naţională din Bucureşti. Cei doi coregrafi şi dansatori au acordat cu prilejul venirii lor în România un interviu în exclusivitate pentru România liberă.
Există în momentul de faţă un clivaj între dansul clasic şi cel contemporan?
Rafael Carriço: Nu există nici o luptă între cele două tipuri de dans. Lumea dansului e un univers artistic care înglobează limbaje complet diferite, pornind de la erudiţia dansului clasic până la dansul contemporan, cu toate limbajele emergente născute din munca de cercetare a coregrafilor şi a companiilor de dans din întreaga lume. Uneori, aceste “ecosisteme ale dansului” se intersectează între ele pentru că, de multe ori, coregrafii contemporani lucrează având ca bază tehnici clasice cu dansatori clasici, reinventând linii de mişcare şi încorporând dinamici noi, noi sensuri ale deplasării şi ale timpului. „Dracula“ este un bun exemplu, fiind rezultatul coproducţiei dintre Compania de Dans Vortice şi Opera şi Baletul din Macedonia. În ceea ce priveşte orientarea noastră către dansul contemporan, cred că nu este vorba propriu-zis despre o alegere. Este vorba mai degrabă despre o sensibilitate naturală care se confruntă cu contextul de viaţă- locul în care ne-am născut, pregătirea academică şi felul în care, în mod natural, pretindem că inventăm un mod artistic de comunicare. În timp, ne-am identificat cu acest mod de comunicare.
Care sunt cele mai importante calităţi ale un
