Oamenii consideră că cele mai intruzive trei medii de comunicare sunt reprezentate de SMS-uri, reclame TV şi emailuri primite fără acordul lor
Marketerii au o părere diferită, considerând că pe lângă SMS şi e-mailing, bannerul online este cel de-al treilea element din topul celor mai supărătoare medii de comunicare
Publicitatea online nu este atât de deranjantă pentru consumatori pe cât cred marketerii. Aceasta este concluzia unui studiu realizat de Media Direction şi Exact Cercetare şi Consultanţă, care arată că în opinia consumatorului cele mai intruzive trei medii de comunicare sunt reprezentate de SMS-uri, reclame TV şi emailuri primite fără acordul lor. Marketerii au o părere puţin diferită, considerând că pe lângă SMS şi e-mailing, bannerul online este cel de-al treilea element din topul celor mai supărătoare medii de comunicare.
Paid Media are un rol important în crearea imaginii de brand
În contextul în care Media plătită creează prima întâlnire a consumatorului cu marca, Paid Media joacă un rol foarte important în crearea imaginii de brand. Prin acest mod de comunicare se află despre existenţa mărcii şi despre ce îi oferă marca respectivă.
Totuşi, atât specialiştii în marketing, cât şi consumatorii consideră că ce-i prea mult strică. 71% dintre marketeri sunt de părere că "unele mărci transmit mesaje atât de intens şi cu o frecvenţă atât de mare, încât ajung «să terorizeze» prin publicitate".
De cealaltă parte însă, consumatorii nu sunt atât de sensibili la asaltul mărcilor, doar 59% dintre ei fiind de acord cu afirmaţia de mai sus.
Informaţiile de pe site-urile brandurilor amplifică doar aspectele pozitive
De asemenea, nici Owned Media nu este deloc intruzivă (deoarece consumatorul alege) şi este considerată întru totul credibilă: 59% dintre consumatori consideră că informaţiile de