Un proverb chinezesc spune: “În spatele unui om capabil se află întotdeauna alți oameni capabili.” Adevărul este că munca în echipă este cheia marilor realizări și o garanție a eficienței și succesului operațiunii este atunci când fiecare membru al echipei cunoaște atribuțiile celuilalt.
Un număr de 1200 de persoane din personalul medical și paramedical din sistemul integrat de asistență medicală de urgență, prim ajutor calificat și operațiuni de salvare au fost instruiți în cadrul proiectului “Profesioniști în intervenția integrată la accidentele colective și dezastre” pentru a învăța cum să conlucreze împreună în timpul unei intervenții de urgență.
Beneficiarul proiectului este Fundația pentru SMURD și a fost implementat pe o durată de 36 de luni, în parteneriat cu Societatea Franceză de Medicină de Urgență și Dezastre, Academia de Pompieri din Marsilia și o firmă din București care a dezvoltat o platformă de elearning cu cursuri de medicină de dezastre, la care s-a dat acces la trei categorii de personal: pe de o parte medici și asistenți medicali care lucrează în urgență, un total de 70 de lecții, cu specific de medicină de dezastre, o parte dintre ele adresându-se medicilor și asistenților, o altă parte paramedici și o altă parte ofițeril și subofițeri pompieri. La cursurile ce au avut loc în vara acestui an au participat 300 de medici specialiști, 300 de asistenți medicali, 500 de paramedici și 100 de pompieri.
”Practic se dorește a fi un proces multidisciplinar de învățământ și, asta deoarece de principiu medicina de dezastre este o specialitate medicală multidisciplinară, pentru că în dezastre nu acționează numai medicul, paramedicul, ci este nevoie și de alte structuri care trebuie să conlucreze. Și ideea tocmai asta este a proiectului: să-i adune împreună pe toți, din diferite instituții și aici ne gândim la structurile medic