Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Între vis şi dambla

Publicat in Adevarul, duminică 15 septembrie 2013 ·

Socotit cel mai important discurs al secolului al XX-lea, "I have a dream", ţinut de Martin Luther King Jr. în faţa a peste 200.000 de susţinători, a împlinit recent, pe 28 august, 50 de ani. Această aniversare este un bun prilej pentru o comparaţie chiar sumară între omul politic şi politicianul neaoş.

Am un vis Cuvântarea de doar 17 minute reprezintă un punct de inflexiune în evoluţia Statelor Unite către statutul său actual de cea mai avansată democraţie, iar aprecierea făcută de către John Lewis, Membru al Camerei Reprezentanţilor, într-un interviu acordat PBS NEWSHOUR că „dr. King [...] a educat, a inspirat, a informat nu doar pe cei prezenţi, ci oamenii din întrega Americă şi generaţiile nenăscute” este o recunoaştere binemeritată. Zbor deasupra unui cuib de cuci România îşi caută după douăzeci de ani un nou punct de cotitură. Rând pe rând, s-au perindat pe tejgheaua politicii indivizi având pretenţia să-i inspire pe românii vii şi pe cei nenăscuţi, promiţându-ne revoluţii de mucava. O madonă hizlită cu mâini pătate de sânge, un intelectualist steril dotat cu cioc şi morgă, un marinar frust care încearcă să ducă vaporul în alt port decât vrea echipajul, iar mai recent, un lipsit de bun simţ care invită pe alţii să-l aibă, s-au succedat ca măşti ale unui aceluiaşi conducător de ospiciu. Mai mult ca oricând, pentru orice om cu scaun la cap, încercarea de a înţelege comportamentul celor care şi-au dorit cu ardoare să ne conducă, este mai degrabă un “zbor deasupra unui cuib de cuci”, fie-mi permisă parafrazarea titlului celebrului roman al lui Ken Kesey. Roşia neputinţei lor Promoţia mincinoasă este o practică comercială pedepsită de lege, dar cum se penalizează comportamentul duplicitar al unui politician care se promovează ca doi la preţ de unul? Cum puteţi avea pretenţia să îmi fiţi Prim Ministru sau Preşedinte dacă decizile voastre nu se bazează pe analiz

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia acuză Israelul că „duce întreaga regiune la haos”. Ce spune despre țările care îl sprijină pe Netanyahu

Adevarul acum o ora
Turcia acuză Israelul că prin atacurile sale militare din Liban a „intrat într-o nouă fază” care „va duce întreaga regiune la haos”, după o intensificare a loviturilor împotriva Hezbollah.

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum 2 ore
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 4 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 6 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 5 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Nadal, inclus în echipa Spaniei pentru finala Cupei Davis

Mediafax acum o ora
Rafael Nadal a fost inclus în echipa Spaniei pentru optimile de finală ale Cupei Davis din noiembrie, informează BBC Sport. Fostul lider mondial, în vârstă de 38 de ani, se alătură numărului trei mondial, Carlos Alcaraz, lui Roberto Bautista Agut, P

NUMĂR MARE de locuri scoase la concurs în școlile de poliție! De ce nu mai vor tinerii să devină polițiști!?

Gazeta valceana acum 8 ore
În perioada octombrie-decembrie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan

Netanyahu, mesaj către poporul libanez: Războiul Israelului nu este cu voi, războiul nostru este cu Hezbollah. Pentru prea mult timp Hezbollah v-a folosit ca scuturi umane

News.ro acum 3 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a transmis locuitorilor Libanului că ţara sa nu este în război cu ei, ci cu gruparea Hezbollah, relatează CNN. „Am un mesaj pentru poporul libanez: războiul Israelului nu este cu voi”, a spus Netanyahu în ti

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 9 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

Vremea

București
acum

17°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
vin.

20°/31°
Iasi
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

16°/30°
Constanta
acum

16°
mar.

16°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

12°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

15°
mar.

15°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°