Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sună clopoţelul! Uite 7 noutăţi care îi aşteaptă pe elevi în acest an şcolar

Publicat in Click, luni 16 septembrie 2013 ·

Circa 3 milioane de elevi se întorc în bănci, luni, 16 septembrie. Fiecare şcoală are propriul program de deschidere a noului an de învăţământ. Cei mai emoţionaţi vor fi părinţii bobocilor din clasa pregătitoare şi clasa întâi. Click! vă spune ce noutăţi îi aşteaptă pe şcolari.

În toată ţara, sunt 20.334 unităţi de învăţământ preuniversitar, dintre care 9.313 şcoli generale, 1.619 licee, colegii şi şcoli profesionale şi 9.402 grădiniţe, frecventate de circa 2.700.000 de elevi.

Anul şcolar 2013-2014 va avea 36 de săptămâni

Vacanţe scurte. Anul şcolar a fost împărţit aproximativ egal, iar vacanţele sunt scurte. În acest fel, se poate realiza un echilibru între timpul alocat studiului şi acela alocat asimilării învăţării şi perioadei de odihnă.

Discipline opţionale inedite. Elevii din clasele primare vor învăţa după programe noi şi au fost introduse discipline opţionale inedite: Educaţie civică, Educaţie financiară, Filosofia pentru copii. La aceste ore, şcolarii vor învăţa să comunice, să salute, să lucreze în echipă şi la ce folosesc banii. Ministrul educaţiei spune că noile programe vor ajuta copiii să aplice în viaţa de zi cu zi ceea ce învaţă la şcoală.

O zi în plus la vacanţa de Paşte. O altă noutate: copiii şi profesorii vor sta acasă marţi, 22 aprilie.

Teatrul, o nouă metodă de predare. „Sper să conturăm ideea de teatru în şcoli, care îmbină o serie de elemente. Putem să avem elemente de literatură pentru că evident o piesă de teatru pusă în scenă are în spate un autor care a fost sau nu studiat la Limba română. Dacă nu a fost studiat, el este studiat suplimentar. Şi iată cum poţi să pleci de la o lucrare, o nuvelă, o piesă de teatru şi să ajungi la dimensiunea mai dinamică, mai plăcută a acestei cărţi", a argumentat Remus Pricopie, citat de Agerpres.

Manuale noi. La clasa întâi, copiii primesc manualele noi, de Ro

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 5 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 6 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 20 minute
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Mitropolia Basarabiei cere retragerea cetăţeniei române pentru clericii rusofili ai Mitropoliei Moldovei

G4Media acum 42 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mitropolia Basarabiei anunţă că va solicita autorităţilor de la Bucureşti retragerea cetăţeniei române pentru toţi ierarhii şi clericii Mitropoliei Moldovei subordonate Patriarhiei ruse, care se impl

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 2 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum o ora
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 2 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 4 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 3 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 5 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

Vremea

București
acum

24°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

21°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

20°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

19°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°