Schimbare de lider la nivelul Ligii a IV-a, AS Milcov pierzând fotoliul de lider, după ce a pierdut cu 0-1 meciul cu Victoria Dobrun, formaţie ce a urcat în fruntea clasamentului.
AS Milcov a înregistrat primul eşec al sezonului, după ce a pierdut cu 0-1 meciul de pe terenul echipei Victoria Dobrun, gruparea ce a revenit în această vară în eşalonul al patrulea. Unicul gol al partidei a fost marcat de Ionuţ Bădică. Primarul din Dobrun, Aurel Bondrescu, s-a arătat mulţumit de efortul jucătorilor din comuna sa.
„AS Milcov a fost lider până să vină la Dobrun. Noi am luat în serios cele declarate de oficialii clubului advers, băieţii s-au mobilizat, au făcut un joc bun şi au câştigat. Am terminat pe primul loc în serie în sezonul anterior, iar în această vară ne-am înscris în Liga a IV-a”, a spus primarul din Dobrun, Aurel Bondrescu.
Antrenorul de la AS Milcov, Cătălin Ristea, s-a arătat nemulţumit de atitudinea elevilor săi.
„Ţin să-i felicit pe cei de la Dobrun, şi-au dorit victoria. Sunt foarte nemulţumit de atitudinea jucătorilor mei, s-au comportant ca amatorii. Arbitrajul a fost unul corect, a fost o singură fază controversată în minutul 85", a spus Ristea.
Victoria Dobrun: Vasile Amarinei, Mâtcă, Dincă, Truşcă, Bogdan Papa, Panţucu, Bogdan Vărzaru, Lucian Năvală, Ionuţ Bădică, Plopeanu, Puţureanu. Antrenor: Ion Florea.
AS Milcov: Stanciu, Bădoi, Mantea, Săvulescu, Costea, Filimon, Bălşanu, Ghebaru, Rădulescu, Nicolae, Dumitrescu. Au mai jucat: Iordache, Mierlăcioiu şi Călin. Antrenor: Cătălin Ristea.
Viitorul Rusăneşti a câştigat cu 4-1 meciul de pe teren propriu cu Voinţa Băbiciu, golurile gazdelor fiind marcate de Adrian Jianu (de două ori) şi Cornel Bâcă (de două ori).
Viitorul Rusăneşti: Pârvu, Ciobanu, Sorin Briceag, Laurenţiu Briceag, Belu, Petroi, Bâcă, Gigi Coconu, Mi