În cadrul unor acţiuni pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmației au descoperit şi confiscat aproximativ 7.500 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană. În unul din cazuri țigările au fost descoperite la 1.600 metri altitudine, în Munții Maramureșului, iar în cel de-al doilea caz, în podeaua dubla a unui autoturism.
În data de 14 septembrie, la nivelul Sectorului PF Poienile de sub Munte s-a desfăşurat o acţiune specifică pe linia combaterii contrabandei cu ţigări de provenienţă ucraineană, în zona de competenţă. Potrivit informațiilor furnizate de către Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, în jurul orei 22.00, poliţiştii de frontieră au depistat în Munții Maramureșului, la o altitudine de peste 1.600 metri, un bărbat care transporta în spate, mai multe colete voluminoase, de la frontiera de stat spre interiorul țării.
"S-a procedat la interceptarea persoanei în cauză, iar în urma somațiilor legale prin voce, s-a reușit reținerea acesteia, fiind identificat ulterior în persoana lui C. Anton, de 41 de ani, domiciliat în comuna Poienile de sub Munte, jud. Maramureș. La fața locului au fost descoperite 7 colete care în urma inventarierii s-a constatat că este vorba de 3.340 pachete țigări de proveniență ucraineană, mărcile Viceroy și Jin Ling. De asemenea, au fost anunţate şi autorităţile de frontieră ale statului vecin despre caz, în vederea cercetării în comun a evenimentului", a declarat Radu Lungu, purtător de cuvânt al ITPF Sighetu Marmației.
Întreaga cantitate de țigări, în valoare de peste 30.000 de lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar maramureșeanul este cercetat acum pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la contrabandă în formă agravantă. În prezent, se efectuează cercetări în vederea identificării tuturor persoanelor implicate