Deși a suferit "o moarte subită" în septembrie 2008, ceea ce a declanșat cea mai mare criză financiară din istorie, Lehman Brothers a ajuns să fie implicată din nou în pariurile financiare.
Mai multe fonduri speculative care au pariat pe câți bani vor fi recuperați din “cadavrul” Lehman Brothers sunt pe cale să câștige sute de milioane de lire sterline din plata integrală către partea creditori Lehman din Europa, transmite Reuters.
La cinci ani după colapsul Lehman, plățile către creditorii din Europa sunt pe cale să atingă 100% anul viitor, în urma recuperării de active de administratori și a victoriilor legale asupra altor divizii ale fostei bănci de investiții din SUA.
“Am fost destul de încrezători că vor exista fonduri semnificative, dar nici în cele mai nebunești vise nu ne gândeam că vor fi recuperați 100 penny dintr-o liră”, a spus Tony Lomas, administrator pentru Lehman Brothers International Europe (LBIE) și partener la PricewaterhouseCoopers (PwC).
Colapsul lui Lehman Brothers din 15 septembrie 2008 a aruncat în haos sistemul financiar global. Brațul său european, cu sediul general în Londra, a fost cea mai mare și mai complex parte a grupului deoarece era un hub pentru tranzacții și investiții ce se întindeau pe mai multe clase de active din zeci de țări.
Închiderea business-ului și încercarea de recuperare a activelor pentru creditori a implicat desfășurarea a mii de contracte derivative și tranzacții commune pentru a vedea cine ce deține, ceea ce l-a făcut cel mai complex faliment din istorie al unei singure entități.
Creanțele creditorilor se tranzacționează acum între 120% și 135% din valoarea lor pe piața secundară sau piața gri, comparativ cu mai puțin de 10% în săptămânile de după colaps, ceea ce reflectă așteptarea că va fi plătită o anumită primă.
După ce creditorii vor fi plătiți integral, LBIE va tr