Dupã sapte ani de demersuri, Comisia Patrimoniului Speologic din România a dat liber amenajãrii în scop turistic a Galeriei Active din Pestera Bolii Petrosani. Prin Decizia nr. 8/2013 s-a solicitat Ministerului Mediului trecerea de la clasa de protectie B – care interzicea orice interventie din cauza interesului stiintific -, la clasa de protectie C. Cercetãtorii spun cã este pentru prima datã când se face o asemenea declasificare în România.
Multã vreme lãsatã în paraginã – dupã ce în perioada interbelicã Pestera Bolii a fost punct de atractie turisticã si culturalã, iar de prin 1960, loc de petrecere pentru zilele minerilor – Pestera Bolii a fost preluatã în administrare si repusã, oarecum fortat, în circuitul turistic de cãtre Asociatia de Ecologie si Interventii în caz de inundatii Petro Aqua, în sprijinul cãreia au venit institutii, Primãria Petrosani, asociatii, alte primãrii din Valea Jiului, oameni de afaceri, dar mai ales Oameni care cred si trãiesc conform principiului ”Respectând Creatia, respecti Creatorul”, principiu care cãlãuzeste toatã activitatea Asociatiei.
Si cum scopul acestei administrãri era unul de punere în valoare si redarea circuitului turistic a Pesterii cu cele mai multe atestãri documentare, încã din perioada preromanã, loc care a dat nastere la legende si miracole, exista un impediment major – protejarea în scop stiintific, care nu permintea nici mãcar curãtarea Pesterii Bolii de aluviunile aduse de pârâul Jupâneasa.
Din anul 2006 s-au fãcut demersuri pentru a permite întretinererea si amenajarea galeriei principale, cu respectarea tuturor regulilor impuse ariilor protejate. Gradual, cercetãtorii speologi si istorici au înteles cã administratorul Petro Aqua este unul de bunã credintã, cu activitãti spectaculoase în protejarea mediului si a valorilor nationale – naturale, umane si culturale – si au dat câteva aprobãri