Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şoimii „au răpit” două puncte Zalăului

Publicat in Salajeanul, duminică 15 septembrie 2013 ·

Fotbal Club Zalău a pierdut, scor 1-2, disputa din deplasare împotriva grupării arădene Şoimii Pâncota. Deşi a jucat chiar şi în nouă jucători, gruparea alb-albastră a reuşit să fie egala formaţiei din judeţul Arad până în minutul 88. Partida s-a disputat la Sebiş, deoarece stadionul celor de la Şoimii Pâncota este suspendat,motivul acestei suspendări fiind incidentele petrecute în sezonul precedent,la meciul pe care gruparea arădeană l-a disputat împotriva celor de la FC Hunedoara. Debutul jocului nu arăta un joc spectaculos, ambele echipe tatonându-se reciproc. Prima ocazie a aparţinut şoimilor, în minutul 10. Odată cu această ocazie, gruparea din Arad a pus stăpânire pe joc. În minutul 14 se arată primul cartonaş galben al acestei dispute, când centralul partidei, Răzvan Drăgoi, îl avertizează pe Ioan Nădăban. Şoimii Pâncota au pus stăpânire pe joc, astfel că în minutele 18,20 şi 22 au avut ocazii mari de a deschide scorul în faţa propriilor suporteri. Inevitabilul se produce în minutul 28. Aflat pe contraatac, Sergiu Pop reuşeşte să înscrie primul gol al partidei. Minutul 28 a culminat şi cu eliminarea lui Victor Dobrescu, care a protestat cel mai dur la decizia de validare a golului înscris de Pop. Nu scapă fără avertisment pentru proteste nici căpitanul formaţiei alb-albastre, Mihai Bode. Prima mare ocazie de gol a Zalăului vine abia în minutul 34, când Cosmin Sabou execută o lovitură liberă, dar portarul gazdelor, Ionel Paşcalău, reuşeşte să scoată balonul de sub bara transversală. În primul minut de prelungire a partidei Mihai Bode cade în careu, iar centralul partidei scoate din buzunar cartonaşul galben pentru simulare. Fiind la al doilea cartonaş galben, căpitanul Zalăului este eliminat. Se termină astfel prima repriză, scor 1-0 în favoarea grupării din judeţul Arad. Repriza a doua debutează cu o schimbare la gazde. Autorul singurului gol de pâ

Articolul in Salajeanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan: Forul staturar al PNL, convocat pe 26 ianuarie pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale / PNL îşi respectă angajamentul pe care şi l-a luat, prin semnarea protocolului coaliţiei

News.ro acum 20 minute
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a anunţat luni că forul staturar al PNL a fost convocat pe 26 ianuarie pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale. El a mai spus că PNL îşi respectă angajamentul pe care şi l-a luat, p

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 20 minute
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Elena Lasconi: Klaus Iohannis, chiriaş ilegal la Cotroceni de 23 de zile! Cu fiecare zi în care continuă să fie la butoane Iohannis şi tandemul PSD-PNL, tensiunile din societatea românească devin şi mai accentuate

News.ro acum o ora
Preşedinta USR, Elena Lasconi, afirmă luni despre Klaus Iohannis că este ”chiriaş ilegal la Cotroceni de 23 de zile”, ea arătând că, cu fiecare zi în care continuă să fie la butoane Iohannis şi tandemul PSD-PNL, tensiunile din societatea românească

Novak Djokovici a pierdut un set, dar s-a calificat în turul al doilea la Australian Open

News.ro acum o ora
Sârbul Novak Djokovici (locul 7 ATP), de zece ori câştigător al Australian Open, şi-a început luni, la Melbourne, drumul spre un al 25-lea titlu record de Grand Slam, cu o victorie în patru seturi în faţa tânărului jucător american Nishesh Basavared

Vreme schimbătoare și ploi slabe în România. Prognoza meteo pentru următoarele 2 săptămâni

HotNews acum 22 minute
Meteorologii eu emis, luni, prognoza meteo pentru intervalul 13-26 ianuarie. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), vremea va fi schimbătoare, cu oscilații de temperatură de la o zi la alta și ploi mai degrabă slabe cantitativ Prog

Marcel Ciolacu, despre schimbul de replici cu Alfred Simonis, privind voturile PSD care s-au dus la Simion: A fost o glumă. Pe TikTok, de obicei îţi permit să mai faci şi glume

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, despre schimbul de replici cu colegul său, Alfred Simonis, privind voturile PSD care s-au dus la liderul AUR, George Simion, că a fost o glumă şi pe TikTok, de obicei îţi permit să mai faci şi glume. Preşed

Joi se va da hotărârea de guvern pentru calendarul alegerilor, 4 şi 18 mai (VIDEO)

Ziua Constanta acum 54 minute
Joi se va da hotărârea de guvern pentru calendarul alegerilor, 4 şi 18 mai, a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu. Joi se va da hotărârea de guvern pentru calendarul alegerilor, 4 şi 18 mai iar PSD îşi dore

Ziua Culturii Naționale 2025, marcată la Constanța printr-o serie de evenimente

Ziua Constanta acum o ora
Românii sărbătoresc Ziua Culturii Naționale pe 15 ianuarie Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, a pregătit alături de colaboratorii săi naționali și internaționali, o serie de evenimente care celebrează această zi importantă, e

Bloc în flăcări, la Timișoara. 16 persoane au fost evacuate de către echipajele de pompieri VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
VIDEOIncendiu la etajul întâi al unui bloc din Timișoara, luni. 16 persoane, inclusiv o fetiță de 8 ani, au fost evacuate. Din fericire, nu a fost nevoie de îngrijiri medicale pentru niciuna dintre ele. ”Luni, 13.01.2025, am fost anunţaţi prin SNUAU

Marcel Ciolacu, despre candidatura lui Crin Antonescu: „Decizia este luată”

HotNews acum 4 ore
Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat luni că în sondajele de opinie va fi un singur candidat la prezidențiale, iar calendarul pentru alegeri este unul „foarte corect”, ținând cont de perioada sărbătorilor pascale. „Am stabilit și c

Vremea

București
acum

lun.

0°/4°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

lun.

-1°/2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-3°/3°
Constanta
acum

lun.

2°/5°
mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-3°/2°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

lun.

-2°/2°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°