Oamenii şi omenirea au luat-o razna.

Am spus că nu o să-mi exprim impresiile despre urâciunile omeneşti, despre grozăviile pe care mintea umană le poate crea şi emana din considerente de frică şi ură, pentru că ştiu că orice gând asociat cu asta nu alină, nu vindecă şi nu rezolvă problema în sine. Dimpotrivă!

Însă, într-o dimineaţă,

deschizând radioul, ca un gest de automatism al tabieturilor matinale, m-a izbit vocea crainicului care anunţa cu mare emfază: „ancheta procuraturii în cazul băieţelului sfâşiat de câini”... bla-bla-bla… şi… ”Barack Obama nu renunţă la ideea unei lovituri punctuale asupra Siriei… pentru a împiedica pe viitor folosirea armelor chimice…” … bla-bla-bla…

Deci, ce primeşti, ca om, drept porţie de prim contact cu realitatea din noua zi pe care abia te dumireşti că o ai în faţă?!

Nenorocirea de a muri sfâşiat de un câine… sau… lovit de un altul, sub formă de pedeapsă şi corecţie, pentru că acelaşi câine… a muşcat pe la spate şi şi-a stârnit haita de amici turbaţi împotriva oamenilor.

Şi, uite cum omorâm animalele, dăm veto pentru eutanasiere în cazul câinilor fără adăpost, fără stăpân, rezultaţi din încrucişarea monstruoasă a minţilor umane cu indiferenţa, obscurantismul, perversitatea, singurătăţile şi eşecurile alinate la colţ de stradă cu o bucată de pâine şi culcuşuri improvizate pentru cârdul de căţeluşi proaspăt fătaţi şi haitele de maidanezi care îi produc pe bandă rulantă… şi… uite cum mandatăm omul-câine, omul-animal, ridicat la rangul suprem de „şef absolut al democraţiei umane”, să atace şi să pedepsească oamenii pentru că s-au dovedit a fi câini cu semenii lor…

Ce paradox mai abominabil, mai halucinant, mai inuman şi mai câinesc poate rezulta din acest gen de comportament şi atitudine umane?!

În primul caz, după atâţia ani de la momentul în care se presupune că am intrat oficial î