Mesajul a fost trimis. Multumesc!

RAPORT ONU Mortalitatea infantilă la nivel mondial s-a înjumătăţit din 1990

Publicat in Adevarul, duminică 15 septembrie 2013 ·

18.000 de copii sub cinci ani mor în fiecare zi, arată cel mai recent raport realizat de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), Banca Mondială (BM) şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi UNICEF. Cu toate acestea, mortalitatea infantilă la nivel mondial a scăzut aproape la jumătate din 1990, susţin specialiştii.

Astfel, între 1990 şi 2012, numărul deceselor infantile a scăzut în lume de la 12,6 milioane la 6,6 milioane, o reducere cu 47,8%. Această tendinţă arată „progrese substanţiale” către o reducere cu două treimi a mortalităţii infantile până în 2015, unul din cele opt Obiective de Dezvoltare ale Mileniului (ODM) stabilite de comunitatea internaţională în 2000.

Totuşi, adaugă specialiştii, nu este suficient pentru a atinge acest prag „la timp”, în principal din cauza menţinerii acestui flagel în Africa subsahariană şi în Oceania, după cum au estimat cele patru instituţii internaţionale. Conform cifrelor din raport, în total, 6,6 milioane de copii au murit în 2012 înainte de a împlini vârsta de cinci ani, în principal din cauza bolilor ce puteau fi prevenite sau tratate.

Pneumonia, principala cauză a mortalităţii infantile

Aşadar, principala cauză a mortalităţii infantile o reprezintă pneumonia (17% din cazuri), urmată de complicaţii la nou-născuţii prematuri (15%), a celor asociate naşterii (10%) şi diareei (9%). În general, 45% dintre decese înainte de vârsta de 5 ani sunt atribuite subnutriţiei, conform raportului.

Jumătate din decesele infantile la nivel mondial sunt concentrate în cinci ţări (India, Republica Democrată Congo, Nigeria, Pakistan şi China), două dintre ele (India şi Nigeria) reprezentând o treime din aceste decese.

Africa subsahariană rămâne una dintre regiunile în care se înregistrează cele mai puţine progrese în reducerea mortalităţii neonatale. Însă, atunci când vine vo

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un mort și doi răniți după un accident între două TIR-uri și o mașină, în Timiș

Press Alert acum o ora
Foto: DRDP Timișoara / Facebook Un bărbat a murit într-un accident rutier petrecut marți dimineață, în Remetea Mare, județul Timiș, pe drumul spre A1. În coliziune au fost implicate două TIR-uri și un autoturism cu cinci persoane. Pompierii din Deta

PROTEST în Piața Victoriei al salariaților APIA, AFIR și MIPE față de noile măsuri fiscale: „Afecteaza administrarea fondurilor europene”

Gandul acum 32 minute
Angajați din instituțiile care gestionează fonduri europene protestează marți, 16 iulie, în Piața Victoriei, față de măsurile fiscale ale Guvernului. Ei susțin că aceste decizii afectează grav administrarea banilor europeni. Zeci de salariați din AP

Titularizare 2025. Proba scrisă are loc astăzi, sunt așteptați aproape 40.000 de candidaţi

HotNews acum o ora
Concursul național pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul preuniversitar, sesiunea 2025, începe marți, 15 iulie, cu proba scrisă. Proba scrisă se desfăşoară începând cu ora 9:00, în 121 de centre de concurs din 41 de judeţe şi din muni

Timiş - Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi două autotrenuri, în zona localităţii Remetea Mare - o persoană a murit şi alte două au fost rănite

News.ro acum o ora
O persoană a murit şi alte două au fost rănite în urma unui accident în care au fost implicate un autoturism şi două autotrenuri, produs marţi, pe DN6G, în zona localităţii Remetea Mare, din judeţul Timiş.

Explozie urmată de incendiu la o casă din Cordun

Ceahlaul acum o ora
Forțe și mijloace de intervenție din cadrul Detașamentului Roman au acționat pe 14 iulie pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs ca urmare a unei explozii la o casă din localitatea Pildești, comuna Cordun. Evenimentul a fost anunțat pr

Primele rezultate la examenul de Definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025

Ziua Constanta acum o ora
Primele rezultate ale examenului de definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025, în centrele de examen și pe pagina de internet a examenului, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.. Contestațiile se depun la centre

Ce sfinți prăznuim astăzi, 15 iulie 2025, în calendarul ortodox?

Ziua Constanta acum o ora
Sfinții Chiric și Iulita. Sfanta Iulita a trait in vremea imparatului Diocletian (284-305). A ramas vaduva la putin timp dupa nasterea fiului ei, Chiric. Cand Diocletian a declansat persecutiile impotriva crestinilor, Sfanta Iulita si-a luat fiul si

Comisia Europeană aprobă „regimul de roaming fără vize” pentru Ucraina / „În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare,

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 43 minute
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Este un „lagăr de concentrare!”. Ce crede Ehud Olmert despre planul pentru „orașul umanitar” din Gaza

Mediafax acum o ora
Ministrul Apărării Israel Katz a anunțat săptămâna trecută că armata pregătește planuri pentru această zonă, care ar urma să găzduiască întreaga populație din Gaza. „Orașul” ar fi construit pe ruinele Rafah, iar palestinienii nu ar mai avea voie să

Vremea

București
acum

25°
mar.

20°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

25°
mar.

20°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

31°
mar.

20°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
mar.

17°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

24°
mar.

21°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°