Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fost şef al Trezoreriei SUA:Criza financiară a fost o "furtună" cum se întâlneşte odată la 100 de ani

Publicat in Ziarul de Vrancea, luni 16 septembrie 2013 ·

Criza financiară declanşată în 2008 a fost o "furtună" cum se întâlneşte doar odată la 100 de ani, iar nimeni dintre cei implicaţi nu a mai văzut aşa ceva, a declarat fostul şef al Trezoreriei SUA Hank Paulson (foto), la cinci ani de la falimentul băncii Lehman Brothers

Colapsul Lehman Brothers în septembrie 2008 reprezintă momentul de început al crizei, care s-a extins rapid din SUA la nivel global şi a determinat cea mai puternică recesiune de după Al Doilea Război Mondial. Paulson, fost preşedinte şi director al băncii Goldman Sachs, a condus Trezoreria SUA în timpul crizei şi a contribuit la lansarea programului de 700 de miliarde de dolari gândit de SUA pentru a împiedica prăbuşirea sectorului financiar. "Am interacţionat în timpul crizei cu mulţi directori ai firmelor importante. Unii dintre aceştia erau mai capabili decât alţii. Cred că erau cu toţii bine intenţionaţi şi se confruntau cu o criză cum nu mai întâlniseră în toată viaţa lor. Era o furtună cum are loc doar odată la 100 de ani. Excesele erau acumulate de mulţi ani. Majoritatea dintre ei s-au descurcat bine sub presiune şi au făcut tot ce au putut pentru a coopera", a spus Paulson, într-un interviu acordat CNBC.

Paulson a colaborat în perioada respectivă şi cu şeful Rezervei Federale, Ben Bernnake, aflat încă în funcţie. Alegerea lui Bernanke este una dintre cele mai bune decizii luate de preşedintele american George W. Bush, a spus el. În privinţa economiei americane, fostul şef al Trezoreriei a declarat că evoluţia este incredibil de bună, având în vedere reducerea masivă a îndatorării din ultimii ani. "Cred în programul de stimulare economică introdus de Ben Bernanke. Este remarcabil faptul că economia americană a crescut cu rate de 2% începând din 2009, chiar dacă avansul PIB este lent", a afirmat el. Paulson a recunoscut însă că investitorii trebuie să se pregătească pentru încheierea

Articolul in Ziarul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI LOCALE 2024 - PSD Suceava susţine că liberalul Gheorghe Flutur a pierdut şefia Consiliului Judeţean

News.ro acum 8 minute
Candidatul PSD la şefia Consiliului Suceava Gheorghe Şoldan a declarat luni că a câştigat alegerile, după ce l-a învins pe liberalul Gheorghe Flutur.

Avertizare de cod portocaliu de caniculă în județul Constanța !

Ziua Constanta acum 34 minute
ANM a emis o avertizare de cod portocaliu valabil pentru ziua de astăzi, 10 iunie 2024. Intervalul de valabilitate este 10 iunie, ora 10.00 – 11 iunie, ora 10.00 Fenomenele vizate sunt temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic

Peste 1.700 de apeluri la 112 referitoare la nereguli în secțiile de votare. Situația în județul Constanța

Ziua Constanta acum 39 minute
Pe timpul desfășurării alegerilor locale și europarlamentare din 9 iunie 2024, în intervalul orar 07:00 – 22:00, operatorii Serviciului de urgență 112 au preluat și procesat 1.736 de apeluri de urgență care semnalau evenimente în legătură cu procesu

Femeie din Timiş, decedată după ce a căzut cu bicicleta într-un canal

Press Alert acum o ora
Sfârşit tragic pentru o femeie în vârstă de 51 de ani, care a murit după ce a căzut cu bicicleta într-un canal de colectare a apei pluviale din Saravale, judeţul Timiş. „La data de 10 iunie a.c., în jurul orei 00:01, polițiștii orașului Sânnicolau M

Marius Tucă Show începe luni, 10 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Gandul acum 57 minute
Marius Tucă Show începe luni, 10 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și

Cum se împart mandatele de europarlamentari în România

Mediafax acum 2 ore
Alianţa PSD - PNL a câştigat 53%, AUR - 15%, Alianţa Dreapta Unită - 11%, UDMR - 5%, iar Reper nu trece de 5%, obţinând doar 3 procente, la fel ca şi SOS România, la alegerile din 9 iunie. Sub scorul de 5% a fost şi PUSL - 2%. Astfel, cele mai multe

Explozia de la Dedeman Botoşani - Cei doi pacienţi internaţi la Floreasca sunt în continuare intubaţi şi în stare gravă/ Doi dintre pacienţii internaţi la Iaşi au evoluţie favorabilă, însă al treilea a fost reintubat întrucât starea lui s-a agravat

News.ro acum 8 minute
Cei doi pacienţi internaţi la Spitalul Floreasca, în urma exploziei produse la magazinul Dedeman din Botoşani, sunt în continuare intubaţi şi în stare gravă, arată datele comunicate, luni, de Ministerul Sănătăţii (MS). În acelaşi timp, doi dintre pa

MAI: 1.578 de contravenţii sau posibile infracţiuni, sesizate în ziua alegerilor

Mediafax acum 9 minute
Dintre acestea, 601 nu s-au confrimat, ceea ce reprezintă aproape 40%, iar 136 sunt în curs de verificare. Faţă de alegerile anterioare, numărul sesizărilor este în scădere cu 3,2%. De asemenea, 11 sesizări nu au fost de competenţa MAI. 13,9% dintre

Operație în Polonia - șansa unui copil de a se ridica din scaunul cu rotile. Drumul spre vindecare costă 35.000 de euro

HotNews acum 19 minute
Andrei a fost condamnat încă de la naștere la o viață în scaunul cu rotile. S-a născut prematur la 28 de săptămâni și a suferit mai multe complicații. În urma unui atac cardio-respirator a intrat în comă timp de 12 ore. Șocul imens i-a pus viața în

SUA cer un vot în Consiliul de Securitate pentru a sprijini proiectul de armistiţiu în Gaza

G4Media acum 19 minute
Statele Unite au anunţat că au solicitat un vot în Consiliul de Securitate al ONU asupra proiectului său de rezoluţie care solicită Israelului şi Hamas să pună în aplicare acordul de încetare a focului în Gaza „fără întârziere”, fără a specifica o d

Vremea

București
acum

33°
lun.

21°/36°
mar.

20°/34°
mie.

20°/32°
joi

19°/29°
Iasi
acum

28°
lun.

18°/31°
mar.

19°/31°
mie.

15°/26°
joi

16°/21°
Constanta
acum

30°
lun.

20°/30°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

17°/26°
mar.

15°/24°
mie.

15°/21°
joi

12°/21°
Timisoara
acum

28°
lun.

19°/31°
mar.

17°/25°
mie.

15°/19°
joi

14°/24°