Gabriela Oloeriu face parte din noua echipă a Inspectoratului Şcolar Judeţean Vrancea. Este dedicată meseriei de dascăl şi le poartă o dragoste imensă copiilor. A absolvit Liceul Pedagogic din Bacău, iar în 1989 a venit la Şcoala din Răduleşti, unde a lucrat doi ani, la o clasă simultană. Primii ani de activitate nu au fost uşori, dar marele ei avantaj a fost că a îndrăgit copiii, care au răsplătit-o cu aceeaşi afecţiune. A lucrat şi la Şcoala din Mirceşti, iar la insistentele unui copil a ajuns chiar pentru o perioadă scurtă la Şcoala din Petreşti. În anul 1993 s-a titularizat la Şcoala ,,Duiliu Zamfirescu” din Focşani. Astăzi o găsim în fotoliul de inspector şcolar pentru învăţământ preşcolar şi primar.
Reporter: De ce aţi ales această meserie, cine v-a îndrumat?
Gabriela Oloeriu: Părinţii m-au îndrumat, eu am fost singură la părinţi şi au vrut o meserie mai delicată pentru mine. Nu ştiam eu la 14 ani că îmi plac copii, pe parcurs am prins gustul. M-au ajutat şi profesorii, mi-au inspirat gustul acesta didactic şi încet, încet mi-am descoperit latura asta, că până la urmă e o latură sensibilă. Toţi din învăţământ consider că au ceva, sunt mai sensibili decât cei din alte categorii.
Rep.: Care este diferenţa între învăţământul de la sat şi cel de la oraş?
G.O.: Diferenţa ca şi condiţii materiale, dar ca implicare a părinţilor, iarăşi o diferenţă, pentru că acolo sunt muncile câmpului în care sunt implicaţi şi copiii. Dar ca trăire nu este nici o diferenţă. Chiar am avut copii, în primii ani de predare, care mă rugau să îşi facă temele la şcoală, pentru că nu mai aveau timp acasă. Mă impresiona faptul că doreau, fără să îi îndemne părinţii. Ei aveau voinţă, exista mai multă determinare, poate şi tentaţiile vremii erau altele.
Rep.: Cum trebuie să fie un învăţător?
G.O.: Sunt multe repere. În primul rând să iubească copi
